Propuneri de modificare a legii: acordarea în etape a permisului de conducere şi interdicţia de a conduce maşini cu peste 200 CP
Confiscarea automobilului, interzicerea publicității la băuturile alcoolice și comercializarea acestora în stațiile de alimentare cu carburant, majorarea accizelor la produsele spirtoase, precum și constituirea unei platforme de comunicare între autoritățile publice responsabile și societatea civilă. Sunt doar câteva dintre propunerile discutate astăzi în cadrul ședinței Consiliului Național pentru Securitatea circulației rutiere, prezidată de premierul Maia Sandu.
Vezi şi ce s-a spus într-un briefing de presă organizat după această şedinţă: (video) În Republica Moldova, maşinile şoferilor prinşi beţi la volan ar putea fi confiscate! Ce alte idei au autorităţile
În cadrul evenimentului a fost prezentată situația accidentară de la începutul anului 2019 până în prezent, inclusiv s-a discutat despre tragedia produsă săptămâna trecută la intersecția străzilor Alba Iulia și Onisifor Ghibu, în care 2 persoane au decedat, iar alte 22 au fost rănite.
Totodată, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, cei ai Ministerului Economiei, Ministerului Justiției, Ministerului Sănătății și ai Procuraturii Generale au venit cu un set de propuneri de modificare a cadrului normativ, dar au prezentat și măsuri noi de asigurare a securității rutiere pe traseele naționale.
Printre acestea se numără: dezvoltarea capacităților de cercetare a accidentelor rutiere, acordarea în etape a permisului de conducere și restricții de conducere a automobilelor (începătorii nu au voie să conducă un autoturism cu peste 200 de cai putere, tracțiune spate), dar și revizuirea modului de staționare și pornire a mijloacelor de transport public.
În plus, s-a discutat despre iluminarea, cu ajutorul bateriilor solare, a unor treceri de pietoni pe drumurile naționale și despre obținerea investițiilor pentru reconstrucția și reabilitarea drumurilor cu risc sporit de accidentare.
O atenție sporită se va acorda informării copiilor, elevilor, studenților despre conduita lor pe trecerea de pietoni și în preajma transportului rutier prin repartizarea în cele 2.625 de instituții școlare a materialelor speciale, dar și instituirea unor ore obligatorii de siguranță rutieră.
Prezentă la ședință, premierul Maia Sandu a cerut instituțiilor abilitate să ia măsuri urgente de reducere a numărului de accidente produse pe traseele naționale și a insistat pe lansarea unei campanii de informare care să cuprindă toate aspectele: alcoolismul la volan, viteza excesivă, cuplarea centurilor de siguranță, utilizarea obligatorie a scaunului auto pentru copii și educarea pietonilor în mod permanent.
“Aș anula pe viață dreptul de a mai conduce automobilul pentru cei care urcă la volan în stare de ebrietate. Dacă am aduna toate cheltuielile care se suportă în urma unui accident, dar și reabilitarea victimelor, nu-i ajung 4 vieți, celui vinovat, să întoarcă aceste costuri”, a declarat Maia Sandu.
Conform statisticilor prezentate de Sistemul informațional automatizat “Registrul Accidente rutiere”, în acest an numărul accidentelor rutiere a scăzut cu aproape 3%, numărul persoanelor care și-au pierdut viața s-a redus cu 10%, iar numărul celor traumatizați a înregistrat o descreștere cu aproape 7% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit aceleiași surse, în 2019 a crescut numărul șoferilor care urcă în stare de ebrietate la volan și a pietonilor care traversează strada neregulamentar, dar în schimb s-a înregistrat o scădere a cifrei conducătorilor auto care depășesc viteza pe drumurile din țară!
În prezent, Republica Moldova se clasează pe locul 5 în Europa la capitolul accidente rutiere!
Cmentariile sunt închise