(foto) Limuzina care i-a aparținut lui Vladimir Jirinovski a fost scoasă la vânzare
Un Mercedes-Benz S-Class Pullman din 2002, care i-a aparţinut anterior politicianului rus Vladimir Jirinovski, a fost scos la vânzare. Pentru limuzina veche de două decenii vânzătorul îşi doreşte doar 2.5 milioane de ruble, ceea ce ar fi după cursul de schimb actual 37.500 de euro.
Vânzătorul susține că, de fapt, mașina a avut tot timpul un singur proprietar – liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, iar limuzina a ajuns la el relativ recent.
Cu toate acestea, conform raportului disponibil, Pullman-ul a avut în total trei proprietari: toți sunt persoane fizice, iar în cea mai recentă posesie a intrat din octombrie 2021. Acelaşi raport mai indică faptul că ar putea fi aplicate asupra sa câteva restricții de ordin juridic, însă detalii se dezvăluie doar după cumpărarea raportului complet.
Printre altele mai aflăm că în toată această perioadă de 20 de ani a înregistrat pe odometru 155.000 de km şi judecând după fotografiile disponibile automobilul mai lung cu un metru decât un W220 standard este într-o stare bună. Acest lucru este valabil atât pentru vopseaua caroseriei, cât și pentru ornamentele interioare.
În partea posterioară a cabinei un astfel de Pullman are patru scaune îmbrăcate în piele, montate față în față, precum și un tunel central cu măsuţe, monitoare, telefon şi chiar un fax.
Sub capotă are un motor V12 de 5.8 litri (367 CP și 530 Nm) de cuplu în combinație cu o transmisie automată. Un standard S 600 cu acest motor poate face 0-100 km/h în 6.3 secunde.
Vânzătorul mai notează că mașina a fost implicată într-un accident, dar consecințele acestuia s-au limitat doar la câteva zgârieturi pe caroserie.
Cmentariile sunt închise