(video) Cine are dreptate? Discuție dintre un agent INP și un șofer care pretinde că a fost amendat pentru un alt motiv decât cel al opririi

Sandu Panuş este unul dintre puţinii şoferi din Republica Moldova care nu se lasă moi şi se “pun în poală” cu poliţiştii de patrulare. Din experienţele trăite pe care le şi publică des, o face pentru că, în opinia sa, vrea să contribuie într-o oarecare măsură la educarea oamenilor legii pentru ca să-şi desfăşoare munca exclusiv conform legii, nici mai mult şi nici mai puţin cerându-se de la ei.

Tânărul a mai avut anterior de-a face cu opriri pe dreapta din diferite motive şi a reuşit de fiecare dată să ţină piept situaţiilor, dar şi comportamentului neadecvat al unor inspectori. Într-un nou episod care s-a întâmplat acum câteva săptămâni pe traseul Chişinău-Cimişlia (drumul de beton care trece pe lângă Băcioi), făcut public acum, a fost din nou obligat să se supună indicaţiei de a opri pentru verificări.

Motivul opririi a fost că Sandu i-a făcut şoferului maşinii de poliţie o observație că s-a întors peste linia continuă. Ce a urmat vedeţi în cele ce urmează.

“Nu știu dacă mulți vor avea răbdare să privească aceste secvențe video până la sfârșit, pe de o parte, dar pe de altă parte, oricum toți sunt în carantină, cine va dori, va privi… Mulți vor întreba dacă nu ar fi fost mai simplu doar să-i prezint confirmarea vinietei și să ne despărțim pașnic. Ar fi fost, dar este oare aceasta rezolvarea problemei?

Eu totuși nu sunt adeptul de a tolera orice doleanțe proprii ale agenților de patrulare incompetenți. În asemenea situații, pentru mine e mai bine și mai simplu să merg în instanță cu încă un dosar contravențional, unde să prezint probele de rigoare, ca ulterior procesul verbal să fie anulat. Iar ulterior, rămân atât cu imaginea curată, cât și cu posibilitatea de a ataca instituțiile statului într-un alt proces, pentru repararea prejudiciului cauzat…

Vorba “românului”: мы же не ищем лёгких путей… (noi doar nu căutăm căi uşoare de ieşire din situaţii).

Și da, procesul-verbal este doar o hârtie, prezența căreia nu înseamnă încă faptul că eu aș fi vinovat. Asta încă urmează de demonstrat. #ȚaraMeaColțunDeLână”, este textul postării ataşate filmuleţului.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

Vezi şi:

https://autoblog.md/inspectorii-inp-imuni-in-fata-coronavirusului-soferii-din-moldova-sunt-rugati-in-continuare-sa-sufle-in-nas-politistilor/

(video) Cum procedează poliția americană dacă un șofer nu vrea să iasă din mașină!

(video) După ce criterii se conduc inspectorii INP atunci când decid să oprească o mașină în trafic

Cmentariile sunt închise