Alte trei puncte de trecere a frontierei moldo-ucrainene se redeschid, însă nu oricine poate trece liber hotarul

Autoritățile vamale și de frontieră ale Republicii Moldova au decis redeschiderea traficului rutier atât pentru călători, cât și pentru transportatorii de mărfuri prin alte trei posturi vamale, după alte şase despre care s-a anunţat acum câteva ore.

Astfel, începând cu data de 1 iunie 2020, ora 08:00, activitatea punctelor de trecere a frontierei Briceni-Rossoșanî (rutier/internațional), Criva–Mamalîga (rutier/internațional) și Mirnoe–Tabaki (rutier/internațional) va fi reluată, însă în condițiile de menținere a anumitor restricții de circulație impuse pe perioada pandemiei.

Totodată, specificăm că, în vederea facilitării și fluidizării transportului rutier de mărfuri la frontiera moldo-ucrainenă, mărfurile supuse controlului de către ANSA pot fi în continuare vămuite și la postul vamal “Otaci-Moghiliov-Podolsk”.

Ca urmare a celor anunțate, numărul punctelor de trecere a frontierei deschise traficului se va ridica la 22:

La frontiera cu România:

  • PTF Leușeni – Albița (rutier/internațional);
  • PTF Sculeni – Sculeni (rutier/internațional);
  • PTF Ungheni – Iaşi (feroviar/internațional);
  • PTF Giurgiulești – Galați (rutier/internațional);
  • PTF Giurgiuleşti – Galaţi (feroviar/internațional);
  • PTF PIL Giurgiulești (naval, rutier, feroviar/internațional).

La frontiera cu Ucraina:

  • PTF Otaci-Moghilev-Podolsk (rutier/internațional);
  • PTF Tudora-Starokazacie (rutier/international;
  • PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe (rutier/internațional);
  • PTF Mirnoe – Tabaki (rutier/internațional);
  • PTF Briceni-Rossoșanî (rutier/internațional);
  • PTF Criva – Mamalîga (rutier/internațional);
  • PTF Criva – Mamaliga (feroviar/internațional);
  • PTF Giurgiuleşti-Reni (rutier/internațional);
  • PTF Giurgiuleşti-Reni (feroviar/internațional);
  • PTF Ocnița – Sokireanî (rutier/internațional);
  • PTF Ocniţa-Sokireanî (feroviar/internațional);
  • PTF Larga – Kelmențî (rutier/internațional);
  • PTF Larga – Kelmențî (feroviar/international);
  • PTF Vălcineţ-Moghilev-Podolsk (feroviar/internațional);
  • PTF Etulia-Frikăţei (feroviar/internațional);
  • PTF Basarabeasca – Serpniovo (feroviar/internațional).

Vezi ordinul comun al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Serviciul Vamal:

[embeddoc url=”http://border.gov.md/images/newsphotos/2020/mai/31/Ordin%20comun%20264-189-0%20din%2030.05.2020.pdf” download=”none”]

Şi acum o precizare: Aceste puncte de trecere şi-au reluat activitatea numai pentru transportul internațional de pasageri/mărfuri, precum și pentru cei cu transport personal, dar care au permise speciale. Acum câteva zile, după ce s-a aflat că punctul de trecere comun de la Palanca se deschide, mulţi concetăţeni s-au pornit în Ucraina, însă nu toţi au putut trece frontiera.

Cetățenii Republicii Moldova care au dreptul de a intra pe teritoriul Ucrainei trebuie să obțină o permisiune specială din partea Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, în cazul în care este nevoie de un tratament de urgență, înmormântarea celor dragi, după caz respectarea unor prevederi contractul de muncă sau susţinerea unor examene în universităţile locale, etc. Acest lucru însă nu se aplică conducătorilor de vehicule transportatoare de mărfuri, de autobuze, piloților de aeronave sau mecanicilor de locomotive, precum şi titularilor de pașapoarte diplomatice.

Călătoriile turistice pentru cetățenii Republicii Moldova în Ucraina sunt încă interzise!

Cmentariile sunt închise