(video) Drumul de centură spre Ialoveni, un adevărat patinoar. S-au produs accidente şi s-au încălcat reguli din nevoie
Aseară, din cauza precipitațiilor care au format polei pe carosabile, s-a circulat cu mare dificultate şi pe drumul de centură a Chişinăului, vizavi de Dănceni, cel care duce spre Ialoveni. Acolo s-au produs două accidente grave şi traficul a fost dat peste cap pe unul dintre sensurile de circulaţie.
Ca rezultat, mai multe automobile au fost trase pe dreapta şi au staţionat o vreme, în timp ce unii şoferi s-au văzut nevoiţi să încalce regulile de circulație, făcând cale întoarsă pe contrasens.
Cât priveşte accidentul care s-a produs, conform datelor Poliţiei Capitalei, care ne-au fost relatate de ofiţerul de presă Svetlana Scripnic, acesta a fost înregistrat la ora 22:05, în direcţia Ialoveni.
Un Lexus a intrat în contact cu o autocisternă. Cu traumatisme s-a ales conducătorul autoturismului, în vârstă de 25 de ani, care a fost transportat la spital. Camionagiul a rămas teafăr.
Iar la câţiva metri distanţă de această coliziune a derapat o altă autocisternă. Remorca s-a desprins de capul tractor şi a ajuns în decor. Aceasta mai stă acolo până la această oră. Despre careva scurgeri nu s-a menţionat nicăieri, semn că ar fi goală.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise