(video) Formula 1: Sergio Perez a câştigat la Jeddah, iar Fernando Alonso a urcat din nou pe podium
Sergio Perez, plecat din pole position, a câştigat duminică seara Marele Premiu al Arabiei Saudite, a doua etapă a Campionatului Mondial de F1, fiind urmat de Max Verstappen şi de George Russell care a profitat de retrogradarea cu un loc a spaniolului Fernando Alonso Fernando Alonso căruia i-a fost întors locul trei după o revizuire a sancțiunii care i s-a aplicat în timp ce sărbătorea pe podium.
Formal, penalizarea i-a fost aplicată pentru faptul că, în timp ce executase o pedeapsă de cinci secunde de așteptare înainte de procedurile propriu-zise ale pit stopului, un mecanic a atins mașina cu un cric din partea posterioară înainte de expirarea timpului. Stewarzii au ascultat argumentele echipei şi au luat în considerare probe precum că anterior s-au mai înregistrat cazuri similare, dar care nu au fost sancţionate, iar penalizarea de 10 secunde a fost anulată.
Fernando și-a recăpătat locul trei într-un final şi nu a urcat în zadar pe podium, care a fost apropo al 100-lea pentru spaniol.
Menţiune: Pentru că videoclipurile din articol sunt protejate de drepturi de autor, acestea pot fi vizualizate doar pe Youtube şi nu direct de pe blog. Însă un click merită pentru a vedea cele mai tari momente ale cursei!
Sergio Perez, care are 33 de ani, a obţinut pe circuitul urban de la Jeddah a cincea victorie din cariera sa şi prima din acest an, devansându-l cu 5.535 pe Max Verstappen, care pornise doar de pe poziţia a 15-a grilei de start. Perez a reuşit să câştige cu Red Bull doar pe circuite stradale.
Olandezul, învingător în urmă cu două săptămâni în MP al Bahrainului, speră să cucerească pentru al treilea an consecutiv titlul, iar în ultimul tur a luat din buzunarul coechipierului punctul suplimentar pentru cel mai rapid timp de tur şi astfel nu i-a permis să urce în fruntea clasamentului piloţilor.
Celălalt pilot Mercedes, britanicul Lewis Hamilton, a ocupat locul 5, înaintea celor doi concurenţi de la Ferrari, spaniolul Carlos Sainz şi monegascul Charles Leclerc. Acesta din urmă plecase de pe poziţia a 12-a, fiind penalizat cu zece locuri pe grila de start după înlocuirea unei componente electronice în timpul primei etape.
Următoarea cursă va avea loc peste două săptămâni în Australia.
Cmentariile sunt închise