Două crossovere sustrase ilegal din țările UE, depistate în Republica Moldova de către ofițerii vamali
Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, în baza mandatelor judecătorești au pus în executare trei percheziții în mun. Chișinău, cât și în afara capitalei, în baza unei cauze penale de comitere a infracțiunii de contrabandă cu folosirea frauduloasă a actelor pentru importul și înregistrarea unei Toyota RAV4 produsă în 2017 şi a unui Nissan Qashqai din 2020. Automobilele au fost sustrase fraudulos din țările UE.
În rezultat perchezițiilor au fost ridicate documente și purtători de informații privind cele două automobile vizate în dosarul penal. Astfel, oamenii legii au stabilit că mijloacele de transport au fost sustrase fraudulos din țările UE, după care au fost falsificate actele, care au fost anexate la solicitarea de plasare a automobilelor în regim vamal de import.
Persoanele vizate în dosar sunt cetățeni ai Republicii Moldova cu vârste cuprinse între 45-65 de ani. Acțiunile procesual-penale continuă, iar persoanele bănuite sunt cercetate în libertate, cu garantarea prezumției nevinovăției, potrivit legii.
Urmare a avansării investigațiilor pe dosar, autoritatea de investigație va face publice informații de impact social major, cu asigurarea drepturilor părților!
Cmentariile sunt închise