Accident în județul Sibiu: O autoplatformă cu mașini second hand s-a ciocnit cu alta care transporta câteva Tesla
Două camioane care transportau autoturisme pe platforme au fost implicate, marţi după-amiază, într-un accident pe DN 7, pe Valea Oltului, în zona localităţii Boiţa din judeţul Sibiu. Una din platforme era încărcată cu autoturisme noi-nouțe Tesla Model 3 facelift, iar cealaltă transporta mașini second hand. Traficul a fost blocat total o vreme.
Din primele cercetări efectuate s-a constatat că, în timp ce conducea un autotren într-o parcare din zona DN 7, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din județul Argeș, a pătruns în drumul național virând la stânga spre Sibiu fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un alt autotren condus dinspre Vâlcea spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Vâlcea.
Cel mai tânăr șofer a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD, urmând a fi transportat la UPU Sibiu. Bărbatul este conştient şi are un traumatism la picior şi un traumatism cranio-cerebral. Celelalte două persoane implicate în accident nu au nevoie de îngrijiri medicale.
În România, prețul de start oficial pentru o Tesla Model 3 de ultimă generație este de 42.990 de euro. Livrarea durează de la două până la șase săptămâni.
Cmentariile sunt închise