(video) Accident aviatic la Vadul lui Vodă. Cine e pilotul care și-a pierdut viața

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Pompierii au intervenit la Vadul lui Vodă după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit. Accidentul aviatic din această dimineață s-a soldat cu decesul pilotului, care ar fi fost singur în cabină.

Potrivit informațiilor confirmate de câteva surse, victima ar fi Alexander Koss, fostul șef Südzucker Moldova.

Sunt profund întristat de plecarea din viață a lui Alexander Koss. A fost un om deosebit, un prieten și un exemplu de…

Posted by Pavel Filip on Sunday 27 October 2024

Conform IGSU, apelul la 112 a fost înregistrat la ora 10:00. Aparatul de zbor s-a prăbușit pe teritoriul unei baze de odihnă din Vadul lui Vodă și ulterior a izbucnit un incendiu. La fața locului au fost îndreptate patru echipe de salvatori și pompieri.

Flăcările au cuprins în totalitate aeronava căzută pe acoperișul unei clădiri cu un nivel. Totodată, în timpul intervenției pompierii au depistat în interiorul avionului cadavrul unei persoane. Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului la ora 10:18 și lichidarea completă a focului la ora 10:25.

Cauza și circumstanțele producerii accidentului aviatic urmează a fi stabilite de organele de resort.

EVZ.ro scrie că Alexander Koss pilota o aeronavă ultra ușoară de tip Socata TB20, înregistrată în Germania cu numărul de înregistrare DE-MRT. Aparatul de zbor era proprietatea omului de afaceri.

Nava a căzut pe un acoperiş de pe teritoriul bazei de odihnă „Nick House”, după ce a trecut printre copacii înalţi de la pensiunea „Speranţa”. În copaci au rămas fragmente din aparatul de zbor.

‼️Accident aeronautic la Vadul lui Vodă: O aeronavă ultra ușoară implicată într-un accident tragicAstăzi, 27…

Posted by AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ a Republicii Moldova on Sunday 27 October 2024

Alexander Koss s-a născut în august 1955 în fosta republică sovietică Kazahstan. Koss deţinea cetăţeniile Germaniei şi a Republicii Moldova. După ce, în martie 2024 a cedat fostului premier Pavel Filip președinția Comitetului de conducere Sudzucker-Moldova, Koss locuia mai mult în Germania.

S-a numărat și printre fondatorii Asociaţiei Investitorilor Străini (FIA) din Moldova, pe care a condus-o.

Cmentariile sunt închise