Șoferii din Republica Moldova ignoră centurile de siguranță montate de producătorii auto
Mii de șoferi din Republica Moldova par să ignore cu desăvârșire una dintre cele mai elementare măsuri de siguranță rutieră: purtarea centurii de siguranță, un dispozitiv instalat de producătorii auto tocmai pentru a le proteja viața. Și dacă tot o ignoră, la ce bun și-au mai procurat vehicule cu centuri de siguranță?…

Încălcări cu zecile de mii!
Conform recentelor statistici publicate de IGP, doar în ultimele trei luni, sistemul de monitorizare automatizată a traficului rutier a înregistrat un număr alarmant de aproximativ 43.000 de abateri de la normele prevăzute de articolul 235, alineatele (1) și (2) din Codul Contravențional, evidențiind o lipsă gravă de responsabilitate în rândul conducătorilor auto.
Dintre aceste încălcări, un procent semnificativ – 30.395 de cazuri – au vizat neutilizarea centurii de siguranță în timpul conducerii, un gest care ar putea face diferența între viață și moarte în cazul unui accident.
Camerele de monitorizare au surprins această neglijență în mod repetat, demonstrând că mulți șoferi aleg să ignore această regulă de bază, deși centurile sunt concepute special pentru a reduce riscurile în trafic.
Pe lângă această problemă, alți 12.500 de conducători auto au fost surprinși folosind telefonul în timp ce conduceau, o altă abatere care sporește riscul producerii accidentelor rutiere.
Poliția Republicii Moldova a reacționat la aceste cifre îngrijorătoare, subliniind importanța respectării regulilor de circulație pentru protejarea vieților TUTUROR participanților la trafic. Autoritățile și-au reafirmat angajamentul de a implementa măsuri ferme pentru a diminua numărul accidentelor rutiere, accentuând necesitatea creșterii responsabilității în rândul șoferilor.
Sistemul de monitorizare automatizată va continua să fie utilizat pentru a identifica și sancționa astfel de comportamente, în speranța că șoferii vor conștientiza riscurile la care se expun atunci când ignoră măsurile de siguranță ELEMENTARE.


Cmentariile sunt închise