(video) Parapetul a blocat ieșirea pe contrasens. O șoferiță s-a răsturnat cu mașina lângă Stăuceni
Vineri seara, în oră de vârf, când o bună parte din conducătorii auto din capitală își petreceau timpul în ambuteiaje, la una dintre ieșirile din capitală (spre Stăuceni) s-a produs un colaps temporar. Traficul a fost dat peste cap din cauza unui accident soldat cu răsturnare. Până s-a eliminat obstacolul circulația a fost deosebit de dificilă.
Potrivit datelor Poliției Capitalei, un VW, condus de o femeie în vârstă de 36 de ani, în timpul deplasării s-a lovit în parapet. Din cauza inerției a fost proiectat într-un Renault, iar ulterior s-a răsturnat pe carosabil.
Șoferița a fost preluată de către o ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Motivul pierderii controlului se poate doar presupune la moment. Pe această cale îndemnăm la prudență în condiții de trafic intens care se desfășoară paralel pe mai multe benzi!
Vezi și: (video) Accidentul cu microbuz cu pasageri răsturnat lângă Stăuceni. Iată cum s-a întâmplat
Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj direct pe Telegram sau pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!










Cmentariile sunt închise