(video) Noul Volvo ES90 a ajuns la Chișinău

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

La Volvo Cars Moldova a sosit un model nou și așteptat: Volvo ES90, primul sedan full electric din gama modernă a mărcii suedeze. În realitate sau mai bine spus, este un cross liftback. Un exemplar în ambalaj protector l-am surprins în parcarea showroomului din Chișinău, iar al doilea – în pregătire activă pentru expunere publică.

Mașina atrage atenția imediat prin câteva detalii distinctive. Vine pe roți Pirelli specifice și mari, special concepute pentru vehicule electrice, ceea ce sugerează performanțe și autonomie optimizate. Încă un detaliu modern: mașina poate fi deblocată și pornită direct din telefon, dacă funcția este activată.

Interiorul, vizibil chiar și prin folie, impresionează cu un volan elegant, sistem audio premium Bowers & Wilkins, plafon panoramic generos și un monitor central vertical. Ușile spate oferă acces facil, iar habitaclul dispune de spații practice de depozitare.

Specificațiile acestui prim mic lot: un singur electromotor pe puntea spate (333 CP) și tracțiune spate (RWD). Ambele au bateria de bază de 92 kWh, care poate asigura o autonomie de până la 650 km (WLTP). De altfel, deocamdată, acesta este singurul tren de rulare valabil pentru piața noastră. Exemplarele, în echipare de top Ultra, sunt listate la un preț de aproximativ 83.000 de euro.

Volvo ES90 se anunță ca un concurent serios în segmentul sedanurilor electrice premium, combinând designul scandinav minimalist cu tehnologie avansată și autonomie promițătoare. Primii clienți sau entuziaști din Republica Moldova vor avea ocazia să-l vadă și să-l testeze în cel mai scurt timp.

Ce ați vrea să aflați despre noul Volvo ES90? Lăsați sugestiile în comentarii pe social media – următorul material va răspunde la cele mai interesante întrebări!

@autoblog.md

Volvo ES90 a ajuns în Moldova! Trecând pe lângă show-room am văzut cum erau descărcate primele mașini și acum vreau să vi le arăt și vouă. Cum vi se pare noul model? Ce vreți să aflați despre el! #volvo #volvoes90 #moldova #autoblogmd @Volvo Cars Moldova

♬ original sound – Constantin Mihalachi

Cmentariile sunt închise