(video) Noua Toyota Camry a fost deja transformată în maşină NASCAR. Iată ce are sub capotă
În cadrul Salonului Auto de la Detroit, compania Toyota Motor Corporation nu a prezentat doar noua generaţie Camry, ci şi versiunea acesteia pregătită pentru campionatul NASCAR.
Vezi şi: (foto/video) Detroit 2017: Premieră mondială – Noua generaţie Toyota Camry
Noul automobil sport Toyota Camry a fost făcut în colaborare cu specialiştii Toyota Racing Development (TRD) şi Calty Design Research, Inc. (studio de design nord-american al Toyota). “Botezul” maşinii va avea loc în februarie 2017 în timpul curselor Daytona Speedweeks.
În timpul prezentării maşinii de curse, reprezentanţii mărcii au menţionat cât de important a fost că această premieră a avut loc concomitent cu versiunea “civilă” a modelului. Spre deosebire de sedanul care va veni şi la Chişinău, bolidul de curse deţine sub capotă un imens V8 de 5.9 litri, care produce 725 CP şi transmite toată puterea roţilor din spate. Transmisia este una mecanică cu patru trepte.
Totodată, maşina s-a ales cu un nou kit exterior aerodinamic, mecanisme de frânare mai performante şi corespunde tuturor cerinţelor de siguranţă.
Amintim că Toyota Motor Corporation a decis să participe în seria NASCAR încă din anul 2007, iar în sezonul din 2016, maşinile sale au câştigat 16 curse din 36, inclusiv şi prestigioasa Daytona 500. În toţi aceşti ani de participare, piloţii echipei Toyota au ajuns la finiş primii de 95 de ori.
Cmentariile sunt închise