(video) Noutățile Wuling Motors de la Salonul Auto de la Beijing și primul contact cu noul Starlight L

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV!

Standul SGMW (Wuling) de la Auto China 2026 a fost gazda unui anunț important pentru piața auto din Republica Moldova. Alături de Nicolae Ursachi, reprezentantul companiei Horizon Auto – importatorul oficial al mărcii în țara noastră – au fost prezentate primele modele care vor ajunge la noi.

Wuling își va lansa oficial brandul în Republica Moldova pe data de 23 mai 2026. Reprezentanții invită toți urmăritorii la eveniment, pe care îl consideră „un început cu bun augur”.

Primele modele sunt deja în țară. Este vorba despre Wuling Starlight S și, în curând, noul Starlight L!

@autoblog.md

Anunț de la Beijing – Wuling vine în Moldova, va fi importate de Horizon Auto și iată ce model interesant am găsit la ei. Cum vi se pare? #moldova #wuling #autoblogmd @Horizon Auto

♬ original sound – Constantin Mihalachi

Dimensiuni și spațiu interior generos

Starlight L măsoară 4980 mm lungime, 1930 mm lățime și 1760 mm înălțime, cu un ampatament de 2950 mm. Greutatea proprie este de 2150 kg, iar greutatea maximă admisă de 2700 kg.

Eficiența spațiului atinge 90%, iar suprafața utilă interioară este cea mai mare din clasă. Înălțimea interioară este de 1.24 m. Pasajul spre rândul trei are o lățime de 190 mm, iar podeaua este complet plată pe rândurile doi și trei.

Portbagajul oferă 383 litri standard, extensibil la 1103 litri, dintre care 101 litri reprezintă un compartiment ascuns sub podea. Sunt disponibile și alte 40 de spații de depozitare în habitaclu.

Finisaje și design

Exteriorul urmărește estetica naturală chineză, cu o prezență elegantă și liniștită. Farurile sunt LED cu bandă stelară, stopurile verticale sunt conectate printr-o bandă luminoasă. Vopseaua caroseriei (cinci nuanțe) este declarată una marca BASF (2K High Gloss), oferind saturație bogată și luciu de durată.

Mai pot fi observate la exterior: bare de plafon, hayon electric cu memorie, mânere de uși cromate, jante din aliaj de 20 inchi (anvelope 235/55 R20). Apropo, geamurile sunt duble la toate portierele!

Pentru interior sunt valabile două teme de culoare: alb-maro sau negru-teracotă. Detalii interioare includ:

  • Grilaje metalice pentru difuzoarele audio
  • Panouri decorative cu aspect de lemn natural
  • Colțuri rotunjite anti-impact pentru siguranța copiilor
  • Cusături inspirate din motivul „Fang Sheng”
  • Tapițerie Ultrafabrics™ fără piele, din materiale reciclate

Confort și interior

Scaune

  • Primul rând: scaun al șoferului cu reglaj electric pe șase direcții
  • Ventilație în scaunele frontale
  • Încălzire pe locurile din primele două rânduri
  • Material: piele sintetică
  • Configurație locuri: 2+2+2
  • Al doilea rând: reglaj față-spate și înclinare + încălzire
  • Al treilea rând: reglaj înclinare spătar

Tehnologie și infotainment

  • Ecran central de 15.6 inchi, rezoluție 2K, 8GB RAM + 128GB stocare
  • Panou de instrumente de 8.8 inchi color
  • Sistem Lingyu Cockpit și asistent vocal „Hello, Xiao Ling”
  • Sistem audio cu 21 de difuzoare
  • Conectivitate: CarPlay, Huawei HiCar, Carlink
  • Încărcare wireless de 50 W pentru telefon, porturi USB-C (trei în față, patru în spate)
  • Iluminare ambientală cu 16.8 milioane de culori
  • Tavan panoramic segmentat, cu suprafață de sticlă de 1.09 m² (suprafață transmisie lumină de 3.67 m²)

Performanțe și motorizare

Din start va fi valabilă o singură unitate de propulsie: plug-in hybrid. Potrivit datelor oficiale, un benzinar natural aspirat (nu turbo cum s-a declarat inițial) de 1.5 litri și cu patru cilindri (106 CP/130 Nm) face echipă cu un electromotor (231 CP/280 Nm). Cutia de viteze este un e-CVT, iar tracțiunea este pe puntea din față.

Performanțe:

  • 0-100 km/h: 8.2 secunde
  • Viteză maximă: 190 km/h
  • Capacitate rezervor combustibil: 52 litri

Suspensia față este McPherson independentă, iar cea spate multi-link independentă. Direcția este asistată electric, iar toate frânele sunt cu discuri (frontale ventilate). Rază minimă de bracare anunțată: 5.9 metri.

Autonomie

Starlight L este disponibil într-o singură versiune de pre-vânzare, cu specificații clare:

  • Autonomie pur electrică: 260 km (CLTC) / 185 km (în ciclul mai realist WLTC)
  • Autonomie totală combinată (plin de benzină + electric): 1260 km (CLTC)
  • Baterie Shenlian: Litiu-fier-fosfat (LFP) cu o capacitate de 37.9 kWh și răcire cu lichid

Încărcare și consum

  • Încărcare rapidă DC: datorită utilizării unui sistem electric de 400 V
  • Timp încărcare rapidă (30-80%): 15 minute
  • Timp încărcare lentă AC: 6.3 ore (20-100%, cu 7 kW)
  • Funcție V2L: 3.3 kW (poate alimenta dispozitive externe)

Consumul mixt WLTC este de doar 0.88 l/100 km în regim hibrid, iar cu bateria descărcată ajunge la 5.9 l/100 km. Consumul combinat energie-electricitate este de 3.14 l/100 km.

Siguranță și tehnologie

Starlight L este primul vehicul din industrie care primește certificarea „5S Health Cockpit” de la CATARC (China Automotive Technology & Research Center), pentru materiale sănătoase în habitaclu.

Echipamente de siguranță:

  • Airbaguri față, laterale frontale și cortină față-spate
  • ABS, EBD, ESP, asistență la frânare, control tracțiune
  • Monitorizare presiune anvelope
  • Sistem AVAS (alertă sonoră la viteze mici)
  • Camere la 360° + transparență la 540°
  • Cinci camere, șase senzori ultrasonici, două radare cu unde milimetrice
  • Sistem de pilotare semi automată Lingmo Intelligence (oferă cruise control adaptiv, menținere în bandă, frânare automată, avertizare unghi mort, avertizare părăsire bandă, recunoaștere indicatoare rutiere)
  • etc.

Astfel fiind spuse, Wuling Starlight L se poziționează ca o alternativă accesibilă și bine echipată în segmentul SUV-urilor mari cu șase locuri, combinând spațiul generos cu tehnologia modernă și eficiența unui sistem plug-in hybrid.

Modelul este valabil acum la precomandă în China, un preț de start încă nefiind anunțat. Însă cei care îl vor rezerva cu 1000 de yuani (125 euro) vor avea opt beneficii în valoare de până la 30.000 yuani (3750 euro), printre care încărcător de 7 kW pentru domiciliu, folie pentru caroserie, trei ani de date nelimitate pentru multimedia și altele. Totodată, se dă o garanție pe viață pentru sistemul baterie-motor-electronică (doar pentru primul proprietar non-comercial).

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise