Uimitor?! Circa 80% din amenzile aplicate în Moldova sunt pentru contravenții rutiere
Biroul Național de Statistică a publicat recent raportul privind contravențiile constatate în anul 2025 și acestea diferă de cifrele publicate de IGP la începutul anului. Conform datelor furnizate de autoritățile competente, numărul total a fost de 947.6 mii, în creștere cu 7.8% față de anul 2024.
Din numărul total, organele Ministerului Afacerilor Interne au constatat 902.900 de contravenții, adică 95.3% din total. Iar în 96.3% dintre cazuri (917.6 mii) au fost adoptate decizii de aplicare a sancțiunilor.

Domeniul rutier – 77.8% din totalul deciziilor
Pe categorii de contravenții, 77.8% din totalul deciziilor de aplicare a sancțiunilor (cu 1.9 puncte procentuale mai mult decât în 2024) se referă la încălcările în domeniul circulației rutiere. Astfel, din totalul de 917.6 mii de decizii, aproximativ 713.600 sunt pentru abateri rutiere!
Pe parcursul anului 2025, au fost constatate 725.1 mii de contravenții în domeniul circulației rutiere, cu 9.9% mai mult decât în 2024. Pentru acestea, au fost adoptate 713.6 mii de decizii de aplicare a sancțiunilor.
Amenzile au fost principala sancțiune: 661.7 mii (92.7% din totalul sancțiunilor rutiere). De asemenea, au fost aplicate aproximativ 51.700 de avertismente, 226 de cazuri de privare de anumite drepturi și doar 89 de cazuri de muncă neremunerată în folosul comunității.
Depășirea vitezei – cea mai frecventă abatere
Cele mai frecvente amenzi au fost aplicate pentru:
- depășirea vitezei de circulație – 240.1 mii amenzi (36.3% din totalul amenzilor rutiere), deși aceasta a scăzut cu 24.8% față de 2024
- nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră și a priorității de trecere – 14.7% din total
- încălcarea regulilor de oprire și neacordare de prioritate pietonilor – 13.8% din total
Cele mai multe sancțiuni cu privare de anumite drepturi au fost aplicate pentru conducerea vehiculului cu depășirea limitelor de alcool admisibile – 113 sancțiuni.
Cele mai multe sancțiuni cu muncă neremunerată în folosul comunității au fost aplicate pentru neîndeplinirea indicației legale de oprire a vehiculului și neacordarea priorității de trecere – 78 sancțiuni.
Amenzile încasate
Suma totală a amenzilor aplicate în 2025 a fost de 793.4 milioane de lei (cu 12% mai mult decât în 2024). Dintre acestea, au fost încasate efectiv 314.6 milioane de lei (doar 39.7%).
Cea mai mare pondere a amenzilor aplicate revine organelor MAI – 74.1% (588.2 milioane de lei).
Cele mai mari rate de încasare:
- domeniul agricol și sanitar-veterinar – 49.0%
- regimul din transporturi – 48.5%
- circulație rutieră – 45.5%
- protecția mediului – 44.7%






Cmentariile sunt închise