(video) Paris 2026: Premieră mondială – Noul AVATR Concept T09, un concept gata de producție

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV!

Bradul chinez AVATR, creat prin parteneriatul strategic dintre Changan, Huawei și CATL, a dezvăluit oficial noul său model navă-amiral, numit deocamdată Concept T09, în cadrul Salonului Auto de la Paris 2026. SUV-ul inaugurează noua serie de vârf „Flagship”, ce promovează o filozofie numită „lux respectuos”.

Lansarea este susținută de extinderea internațională accelerată, brandul fiind prezent deja în 70 de țări și regiuni, inclusiv Republica Moldova. Până în 2030, compania își propune să intre în peste 110 piețe, iar vânzările din afara Chinei să depășească 50% din volumul total.

Limbaj estetic

Inspirat din conceptul Vision XPECTRA și creat sub coordonarea șefului de design Nader Faghihzadeh (cofondator AVATR și fost designer BMW timp de 17 ani), noul Concept T09 aduce un limbaj stilistic impunător și confident.

Nader Faghihzadeh

Partea frontală integrează o grilă sculptată formată din 362 de elemente individuale (sub forma emblemei AVATR), dispuse pe zece rânduri, ce reflectă lumina și umbrele în mișcare. Aceasta este completată de o capotă de tip „clamshell” de 2.1 metri pătrați cu profil „Duo-island” și de faruri cristaline cu o structură stratificată.

Sigla frontală, la fel din cristal, este sculptată în straturi iluminate și tronează deasupra capotei, iar caroseria adoptă o schemă de vopsire în două tonuri (Duo Color Split). Delimitarea culorilor începe pe verticală sub grila frontală și se continuă orizontal pe părțile laterale, creând o tranziție vizuală cursivă din exterior spre interior.

Mai pot fi observate include mânere „îngropate” în portiere cu detalii din cristal, inserții argintii la baza ușilor și un logo iluminat integrat direct pe montantul posterior. Posteriorul este definit de o bandă LED subțire cristalizată cu finisaje din crom rafinat și un spoiler superior pe hayon.

Singura fotografie a interiorului luxos prezintă o planșă de bord orizontală, care integrează sub „orizont” trei ecrane sub un singur panou, probabil din sticlă. Volanul este ușor aplatizat sus-jos, iar consola centrală conține două încărcătoare wireless și un spațiu de depozitare la nivel inferior, cu acces din două părți. Sistemul audio este unul performant, cu difuzoare până și în plafon, iar iluminarea ambientală conturată și matlasarea inclusiv pe panourile ușilor confirmă statutul mașinii.

Interiorul mai este definit de conceptul interactiv „Vortex”, elementul din centrul superior al planșei de bord, dotat cu o matrice de 118 lumini LED RGB și o structură retractabilă pe două niveluri. Acesta este descris drept „sufletul inteligenței emoționale al conceptului T09, îmbinând informarea, interacțiunea și atmosfera într-o experiență continuă”.

Dimensiuni de SUV mare și habitaclu cu sistem interactiv Vortex

Curios este că, încă din luna septembrie, mașina a apărut în baza de date a instituției care înregistrează și certifică toate noutățile din China. Aflăm cu această ocazie primele informații ale modelului de serie confirmat și primele imagini cu designul exterior de producție, care diferă în detalii neînsemnate față de a-l conceptului.

Noul AVATR T09 se încadrează în clasa SUV-urilor de talie mare cu șase locuri, având o lungime de 5285 mm, o lățime de 2025 mm și o înălțime de 1810-1820 mm, alături de un ampatament generos de 3150 mm. Ecartamentul frontal măsoară 1726 mm, iar cel posterior 1740 mm. Pentru jantele forjate de 21/22 inchi sunt oferite anvelopelor de mărimi 255/50 R21 sau 275/45 R22.

Arhitectura de la bord îmbină sistemul multimedia Harmony Space cu un ansamblu de trei ecrane: un panou de bord de 10.25 inchi în fața șoferului, un ecran central tactil de 17.2 inchi și un al doilea ecran de 17.2 inchi destinat pasagerului.

Șasiul dispune de o suspensie pneumatică activă, echipată cu algoritmi de anticipare a condițiilor de drum pe bază de AI, alături de roți posterioare directoare. Automobilul mai este dotat cu cel puțin un LiDAR deasupra parbrizului, camere și senzori periferici, toate pregătite pentru sistemul de conducere autonomă de la Huawei.

Sub capotă va exista cu două opțiuni de propulsie hibride (urmează să se confirme dacă este EREV sau PHEV) + o baterie CATL Freevoy cu o chimie NMC și o capacitate de 71.24 kWh. Ambele pot dezvolta 220 km/h:

  • Versiunea de bază folosește un motor turbo pe benzină de 1.5 litri (150 CP) și câte un electromotor pe fiecare punte (combinat 666 CP). Masa proprie este de 2880-2968 kg, iar cea maximă permisă ajunge la 3505 kg. Autonomia 100% electrică este cuprinsă între 300-330 km CLTC.
  • Versiunea superioară combină un benzinar turbo de 2.0 litri (211 CP) cu trei electromotoare (combinat 857 CP). Greutatea îi este de 3035 kg, iar cea maximă permisă ajunge la 3630 kg! Autonomia electrică depășește 400 km în ciclul CLTC.

Modelul T09 este poziționat că concureze pe piața SUV-urilor luxoase de peste 500.000 de yuani (peste 66.500 euro) și va debuta comercial mai târziu în 2026.

Cmentariile sunt închise