Noul motor Toyota de 1.5 litri promite un consum redus cu peste 15%
Grupul auto nipon accelerează strategia sa globală de decarbonizare prin prezentarea unui sistem hibrid de ultimă generație, proiectat special pentru viitoarele sale platforme modulare multi-tehnologice. Constructorul a ales să nu modifice un motor termic deja existent pe piață, ci a dezvoltat de la zero unul complet nou cu patru cilindri și o capacitate de 1.5 litri, integrat într-un ansamblu mecanic și electric fără precedent.
Potrivit Toyota, această inovație tehnică țintește o reducere a consumului de carburant de peste 15% și este configurată pentru a asigura o tranziție adaptată nevoilor energetice din fiecare regiune a lumii.

Un grup motopropulsor integrat
În viziunea inginerească Toyota, noul agregat termic cu patru cilindri a fost gândit din start exclusiv pentru electrificare. Noua familie de motoare de 1.5 litri adoptă o construcție modulară flexibilă, urmând să fie disponibilă atât în versiune aspirată natural, cât și turbo. Cea aspirată este dezvoltată special pentru a acoperi nivelul de performanță asigurat în prezent de propulsorul Toyota de 1.8 litri, dar și de actualul motor cu trei cilindri de 1.5 litri.
Comparativ cu generațiile precedente, noile propulsoare sunt considerabil mai compacte și mai eficiente. Ele funcționează în strânsă legătură cu electromotoare mai ușoare, invertoare optimizate și unități de control a puterii mai mici, dezvoltate ca o unitate de propulsie complet unitară.
Printre elementele tehnologice majore se numără utilizarea componentelor electronice de putere pe bază de carbură de siliciu, realizate chiar de Toyota, soluție care elimină dispersiile de curent și optimizează transferul de energie pe tot circuitul.
Eficiență crescută cu peste 15% și o aerodinamică superioară a caroseriei
Obiectivul principal al noului sistem este o scădere a consumului de combustibil de peste 15%. Această îmbunătățire consistentă a randamentului este obținută printr-o combinație riguroasă de factori tehnici: diminuarea frecărilor mecanice interne, optimizarea managementului termic al motorului și reducerea pierderilor electrice din cadrul componentelor de înaltă tensiune.
Un aport decisiv la eficiența energetică îl are și optimizarea aerodinamică globală a vehiculelor. Dimensiunile reduse ale noului ansamblu de 1.5 litri și profilul său coborât permit micșorarea înălțimii capotei motorului.
Respectiv, acest lucru le oferă designerilor o libertate mult mai mare de creație pentru a desena caroserii cu proporții dinamice și fluide, obținându-se astfel un coeficient de rezistență aerodinamică substanțial mai bun, fără a altera spațiul util din habitaclu sau capacitățile generale ale mașinii. Se așteaptă ca noua generație Corolla să fie prima care îl va adopta.

Piatra de temelie a platformei comune Multi-Pathway
Noul sistem de propulsie a fost conceput în strânsă legătură cu noua platformă multi-tehnologică (Multi-Pathway platform) a grupului. Această bază constructivă unificată a fost configurată pentru a oferi performanțe native optime unui vehicul electric cu baterie (BEV), permițând totodată integrarea nestingherită a variantelor hibride tradiționale (HEV) și a celor reîncărcabile (PHEV). În definirea tehnică a mărcii, un automobil electrificat este cel a cărui tracțiune este asigurată, parțial sau total, de cel puțin un motor electric, categorie ce include atât modele pur electrice precum Toyota bZ4X, cât și vehicule Full Hybrid sau Full Hybrid Plug-in.
Folosirea unei arhitecturi comune pentru toate cele trei tipuri de propulsie aduce beneficii economice și industriale de anvergură. Toyota poate distribui investițiile masive de cercetare, dezvoltare și producție pe volume cumulate mult mai mari, generând economii de scară semnificative atât financiare, cât și inginerești. În plus, pe liniile de asamblare, uzinele vor putea să ajusteze rapid și cursiv mixul de producție al motorizărilor, răspunzând în timp real fluctuațiilor cererii din piață.
Combustibili neutri din carbon și vânzarea tehnologiei către alți constructori
Abordarea de tip Multi-Pathway reflectă convingerea producătorului nipon că starea infrastructurii energetice, cerințele utilizatorilor și preferințele diferă puternic de la o țară la alta. În acest context global eterogen, sistemele hibride de înaltă eficiență rămân o componentă esențială pe termen lung pentru atingerea neutralității emisiilor de dioxid de carbon.
Pentru a amplifica impactul ecologic, noua generație de propulsoare hibride este proiectată pentru a fi compatibilă cu carburanți regenerabili și neutri în emisii de carbon. Astfel, mașinile echipate cu motoare cu ardere internă electrificate pot contribui activ la tăierea emisiilor poluante, în paralel cu extinderea modelelor complet electrice cu baterie și a celor echipate cu celule de combustie pe bază de hidrogen.
Totodată, Toyota a anunțat că intenționează să sporească vânzările externe ale noilor sale tehnologii de motoare și sisteme hibride către producători terți în următorii ani.
Cmentariile sunt închise