(foto) Rezultatele operaţiunii în care poliţişti germani veniţi în Moldova au căutat maşini furate
Cu siguranţă poate aţi auzit că în acestă săptămână mai mulţi poliţişti din Germania au venit în Moldova pentru ca alături de inspectori INI să caute prin trafic maşini furate. Iată că operaţiunea s-a încheiat şi au fost prezentate rezultatele.
Aflăm deci că în urma controalelor s-au găsit doar trei maşini care au fost furate de la proprietarii reali. Dacă una a fost “importată” din Polonia, celelalte două, mai interesant, chiar din România.
Mai exact este vorba de un break Mercedes-Benz din anul 2002, furat din Polonia, alături de o Toyota Land Cruiser (2007) şi un BMW X5 (2012) aduse fraudulos de pe Prut.
Oamenii legii au verificat nu doar actele noilor proprietari, ci i-au mai întrebat de unde au luat bani pentru asemenea mașini.
Operațiunea în cauză s-a desfăşurat în toată ţara, pe parcursul a două zile, şi a fost organizată de INI (Inspectoratul Naţional de Investigaţii) în comun cu Poliţia de frontieră şi Serviciul Vamal.
Sursă: ProTV
Cmentariile sunt închise