(foto) Noul Skoda Kodiaq a fost pregătit pentru a salva vieţi
Marca cehă Skoda Auto a prezentat oficial un automobil pregătit pentru serviciile locale de urgenţă, bazat pe cel mai nou model din gamă SUV-ul Kodiaq.
Maşina a primit toate dotările necesare, iar caroseria i-a fost vopsită într-o culoare corespunzătoare unor astfel de ambulanțe folosite pe teritoriul Republicii Cehe.
Compania menţionează că Skoda Kodiaq Ambulance 2017 are la bord cele mai noi tehnologii care se folosesc în medicina modernă pentru acordarea primului ajutor.
De asemenea, la solicitarea clienţilor, Skoda este gata să mai instaleze alte dispozitive şi elemente suplimentare.
Vezi şi: (video) Ambulanţa are prioritate! Iată cum reacţionează şoferii moldoveni şi europeni când o văd
“Sunt foarte bucuros că imediat după lansarea pe piaţă a modelului Skoda Kodiaq putem deja să prezentăm o versiune specială pentru nevoile serviciilor de urgenţă. Rigiditatea şi spaţiul imens din habitaclu permit instalarea tuturor dispozitivelor necesare”, a spus directorul departamentului vânzări a Skoda Miroslav Blaha.
Printre dotările ambulanţei Skoda Kodiaq se numără un sistem electric îmbunătăţit care permite folosirea unor dispozitive medicale speciale, mai multe spaţii de depozitare, prize electrice, elemente de iluminat cu LED-uri, semnale luminoase, o sirenă cu o putere de 100 de waţi, staţie radio, etc.
Vezi şi: Invenţia unor studenţi. Cum vor fi fortaţi din timp şoferii să cedeze trecerea maşinilor de urgenţă
În portbagaj poate fi instalat spaţiu de depozitare special cu un sertar, în care se pot regăsi trusele medicale, diverse dispozitive, extinctoare şi multe altele.
Acest Kodiaq transformat pentru serviciile de urgenţă este bazat pe o maşină în echiparea Ambition, iar sub capotă este instalat un motor TDI de 2.0 litri cu 190 CP. Tracţiunea este una integrală, iar cutia de viteze DSG.
Skoda Kodiaq Ambulance va fi construită doar la comandă. Clienţii interesaţi o pot face chiar acum, însă o vor primi abia peste nouă luni de zile. Preţul unei astfel de maşini este necunoscut.
Vezi noul Kodiaq aici: GENEVA 2017: Reportaj video de la standul Skoda
Asemenea automobile nu sunt o premieră în “curtea” celor de la Skoda, asta pentru că firma cehă a început să producă maşini pentru serviciile de salvare sau cele sanitare încă din anul 1906. Iată câteva modele:
Cmentariile sunt închise