A căzut şi el în ispită. Motivul reţinerii unui tânăr poliţist din Edineţ

În urma unui denunț la DGT Nord a CNA, un tânăr din Edineț, angajat al Inspectoratului de Poliție din raion, este cercetat penal de ofițerii anticorupție și procurori într-un dosar pornit pe trafic de influență.

Acesta ar fi extorcat și primit 900 de euro și 6.180 de lei, sub pretextul că poate organiza procesul de eliberare a unui permis de conducere, de la etapa de școlarizare și până la eliberarea propriu-zisă a carnetului auto valabil pentru categoriile C și E.

Potrivit materialelor cauzei penale, inițial, omul legii ar fi susținut că poate determina persoane publice din Secția Înmatricularea Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto Edineț să elibereze un permis de conducere, fapt pentru care ar fi primit 700 de euro.

Ulterior, acesta ar fi pretins încă 6.180 de lei pentru a aranja înscrierea candidatului la o școală auto de stat, astfel încât acesta să nu frecventeze orele.

Alți 200 de euro ar fi fost primiți pentru a organiza urgentarea eliberării actelor confirmative de școlarizare și susținerea cu succes a examenului intern la școala auto respectivă.

În dimineața zilei de astăzi, tânărului i-a fost adusă la cunoştinţă ordonanţa de bănuit, ulterior fiind reţinut pentru 72 de ore.

Dacă va fi găsit vinovat de infracțiunea ce i se incriminează, pentru trafic de influență, bănuitul riscă o amendă în mărime de la 2.000 la 3.000 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 6 ani.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Cmentariile sunt închise