Accidentul nocturn și răsunător din Ghidighici. Șoferul găsit vinovat a fost astăzi condamnat
Astăzi, 31 octombrie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura municipiului Chișinău în privința conducătorului auto găsit vinovat pentru tragedia nocturnă din seara zilei de 9 iunie 2023.
Potrivit sentinței, inculpatul a fost recunoscut vinovat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul a două persoane, săvârșită în stare de ebrietate (art.264 alin.(6) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani și 10 luni, cu executare în penitenciar de tip deschis.
Reamintim că procurorii au înaintat acuzarea pe faptul că, învinuitul, la 9 iunie 2023, aproximativ la orele 22:20, conducând mijlocul de transport în stare de ebrietate alcoolică, deplasându-se cu depășirea limitei de viteză pe str. Victoriei din s. Ghidichici, nu a manifestat prudența sporită la trafic, nu a ţinut cont de totalitatea factorilor ce caracterizează condiţiile rutiere, ignorând prevederile Regulamentului circulației rutiere, iar drept urmare s-a ciocnit cu un alt mijloc de transport în care se afla șoferul și trei pasageri.
Doi pasageri, printre care o femeie de 30 de ani și copilul ei de 7 luni au decedat la fața locului, iar al treilea pasager, care s-a dovedit a fi un copil de patru ani a suferit leziuni, care potrivit raportului de expertiză medico-legală se califică drept vătămări corporale medii.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Cmentariile sunt închise