ANRE: Prețurile la carburanți scad pe fondul detensionării relațiilor dintre SUA și Iran

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV!

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă o tendință tot mai pronunțată de diminuare a prețurilor maximale de comercializare cu amănuntul pentru benzina și motorina standard. Reducerea este determinată de scăderea accentuată a cotațiilor petroliere internaționale, pe fondul informațiilor privind un posibil acord între Statele Unite ale Americii și Iran referitor la extinderea armistițiului și asigurarea tranzitului maritim liber prin Strâmtoarea Ormuz.

ANRE: Prețurile la carburanți scad pe fondul detensionării relațiilor dintre SUA și Iran
FOTO: x.com/Aismindiia

În consecință, cotația petrolului Brent a coborât în cadrul sesiunii curente sub nivelul de 92 USD/baril, înregistrând una dintre cele mai semnificative scăderi din ultimele luni. Aceeași tendință de scădere a fost înregistrată și în cazul cotațiilor Platts pentru produsele petroliere derivate.

Având în vedere faptul că Republica Moldova este dependentă în totalitate de importurile de produse petroliere, aceste evoluții se reflectă inevitabil asupra nivelului prețurilor de comercializare cu amănuntul pe piața internă. Spre exemplu, comparativ cu vârful istoric înregistrat în luna aprilie, prețul motorinei standard este în prezent mai mic cu 6.58 lei/litru, reflectând o stabilizare a pieței carburanților.

Astfel, pentru perioada 30 mai – 2 iunie 2026, ANRE a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul:

ANRE continuă să monitorizeze situația și evoluțiile de pe bursele petroliere internaționale și asigură consumatorii că actualul mecanism este unul extrem de transparent, garantând corectitudine maximă la formarea prețurilor pentru produsele petroliere.

Cmentariile sunt închise