Anunț pentru vecinii magazinelor Kaufland și nu numai! Mașinile pot fi lăsate peste noapte în parcările acestora

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

După două situații mai ieșite din comun, care s-au întâmplat de curând, am aflat că accesul în parcările magazinelor Kaufland are loc mai nou printr-un sistem de bariere automate. Pe cale oficială am fost informați că acestea sunt deja active din 15 decembrie, în regim de testare, doar în parcările magazinelor Kaufland de pe bd. Decebal, strada Kiev și strada Nicolae Testemițanu din Chișinău.

În perspectivă, astfel de bariere ar putea fi montate pe teritoriul tuturor centrelor comerciale din rețeaua națională.

Pentru că parcarea e proprietatea Kaufland și prioritate sunt clienții magazinului, administrația a decis să facă o anumită ordine și în același timp să propună servicii de parcare contra plată sau chiar gratis!

În intervalul orar 8:00-23:00, oricine este liber să ocupe un loc de parcare gratuit timp de două ore, însă dacă termenul se depășește, se aplică taxa respectivă.

O noutate bună pentru toți posesorii de autovehicule ușoare din vecinătatea magazinelor este că le pot lăsa în aceste parcări private peste noapte, în intervalul orelor 23:00-8:00, achitând 50 de lei per noapte. Iar pentru a beneficia de un tarif redus în timpul nopții, șoferii pot opta pentru un abonament lunar în valoare de 1.000 MDL. În acest fel, își pot asigura un loc în parcare pentru toată noaptea.

Plățile jos afișate pot fi efectuate la intrare în magazine, unde este amplasat un terminal de plată. Cei care vor opta pentru un abonament de noapte vor trebui să se apropie de oficiul EV Point (detalii 24/24 la nr. de telefon 060 609 900).

De asemenea, mai există o oportunitate deosebit de convenabilă – acces și parcare nelimitată în termeni de timp, indiferent de perioada zilei (cert că în limita locurilor disponibile), pe parcursul unei luni!

Pentru a beneficia de un loc gratuit în parcarea unui magazin, șoferii vor trebui să aibă activă aplicația Kaufland Card, pe care să înregistreze cumpărături efectuate în acel magazin în sumă de minimum 2.000 MDL, în luna curentă. Iată care sunt pașii:

  • Faci cumpărături în unul din magazinele unde dorești să beneficiezi de parcare gratuită și scanezi codul QR din aplicația Kaufland Card.
  • Te apropii la punctul Info, unde prezinți bonurile digitale în valoare de 2.000 de lei, cumulați în luna curentă. Bonurile digitale le găsești în secțiunea Cumpărăturile mele din aplicația Kaufland Card.
  • Te înscrii în listă, comunicând reprezentatului din magazin de la punctul Info numărul tău Kaufland Card și numărul de înmatriculare al mașinii tale.

Notă: Locurile gratuite se ocupă în ordinea înregistrărilor și în funcție de numărul de locuri de parcare disponibile per magazin. Pe teritoriul fiecărui magazin sunt puse la dispoziție un anumit număr de locuri de parcare gratuite, marcate corespunzător:

  • Kaufland Kiev – 70 locuri
  • Kaufland Decebal – 100 locuri
  • Kaufland Testemițanu – 120 locuri

Cmentariile sunt închise