Autoritățile s-au gândit să supună impozitării şi vehiculele înmatriculate provizoriu în Moldova

0

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Autovehiculele înmatriculate provizoriu în Republica Moldova, în acest context fiind vorba despre cele pentru probe, vor fi supuse impozitării! Deputații au votat în acest sens astăzi, în prima lectură, un proiect de lege care va modifica Codul Fiscal și Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule.

Scopul proiectului constă în stabilirea unor norme și condiții speciale pentru subiecții care au ca scop înmatricularea provizorie pentru probe a autovehiculelor.

FOTO: @branashko.ph

Conform documentului, se propune aplicarea unei taxe pentru înmatricularea provizorie pentru probe a autovehiculelor, precum și permiterea încheierii contractelor de asigurare pe perioade mai mici de 12 luni, dar nu mai mici de 15 zile. La propunerea Comisiei Naționale a Pieței Financiare, această perioadă ar putea constitui de la 30 de zile până la 12 luni.

Deputata Iulia Dascălu, care este autoarea proiectului de lege, a explicat că în prezent, autovehiculele cu plăcuțe probe circulă fără să fie achitat impozitul rutier, fără asigurare și fără revizie tehnică. Astfel, proiectul urmează să ofere o egalitate agenților economici, dar și să-şi aibă maşinile asigurate, în caz că ar putea fi implicate în accidente rutiere în timpul unor test drive-uri.

Aplicarea normelor propuse va duce la suplinirea bugetului de stat cu mijloace financiare ratate prin neachitarea taxei de folosire a drumurilor de circa 90% din subiecții ce folosesc transport cu numere de înmatriculare provizorie.

Autoarea precizează că înregistrarea proiectului a fost precedată de consultări publice. Proiectul urmează a fi dezbătut în cea de-a doua lectură, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului. Mai multe poţi afla din textul proiectului ataşat mai jos.

În Republica Moldova, la moment, sunt înregistrate peste 3.000 de plăcuțe cu numere PROBE.

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata