Câte amenzi s-au dat în 2020 participanților la traficul rutier şi câţi bani s-au adunat în buget din plata lor

Amenzile au curs gârlă şi în 2020, chiar dacă au fost restricţii de circulaţie şi timp de câteva săptămâni o bună parte din moldovenii cu permise de conducere nu au ieşit mai departe decât spre cel mai apropiat magazin. Pandemia şi-a spus cuvântul, însă nici asta nu i-a oprit pe unii în a încălca legea.

În cadrul activităților de aplicare a legii, pe parcursul anului 2020, de către
efectivul Inspectoratului Național de Securitate Publică au fost constatate 210.586 contravenții pe domeniul încălcării prevederilor Regulamentului circulației rutiere (198.263 în 2019).

Drept urmare, au fost aplicate 204.440 amenzi în valoare de 155.663.222 lei şi 539.169 puncte de penalizare ca sancţiune complimentară, însă au fost achitate doar 178.673 de contravenţii în valoare de 68.374.379 lei.

Dintre ele:

  • 91.143 (109.099 în 2019) au fost acordate pentru depăşirea limitelor de viteză regulamentare,
  • 3.222 (3.788 în 2019) pentru traversarea intersecţiilor la semnalul de interzicere al semaforului,
  • 6.914 (5.331 în 2019) pentru neutilizarea centurii de siguranţă şi a scăunelului pentru copii,
  • iar alte 8.266 (2.057 în 2019) de contravenții au fost comise de pietoni şi alte categorii de participanţi la trafic.

Mai aflaţi că la nivel naţional s-a intervenit în 5.851 de situaţii, în care conducătorii de vehicule au fost depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, astfel înregistrându-se o creștere cu 11%, comparativ cu perioada analogică a anului 2019. Din ele, 4.410 cazuri au fost calificate drept infracțiuni și 1.441 cazuri au fost documentate contravențional.

Totodată, conform datelor prezentate de către Serviciul Tehnologii Informaţionale a MAI, în perioada anului 2020 au fost înregistrate 14 cazuri în care conducătorii de vehicule au fost depistaţi în stare de ebrietate narcotică, înregistrându-se astfel o creștere cu 700%, comparativ cu doar două cazuri înregistrate în 2019. Din ele, opt cazuri au fost calificate drept infracțiuni, cinci au fost clasate deoarece fapta nu a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii și un caz a fost documentat contravenţional.

În scopul asigurării siguranţei rutiere au fost desfășurate operațiuni după cum
urmează: „Viteza”, „Nopţi Albe”, „Pietonul”, „Girofarul”, „Umbriş”, „Autobuz”,
„Motociclistul”, „Semafor”, „Pasaj feroviar”, „Combaterea cazurilor de transportare
ilicită a călătorilor”. Acestea vor continua şi pe parcursul lui 2021.

Vezi şi:

https://autoblog.md/cate-accidente-s-au-intamplat-in-moldova-in-2020-si-cate-apeluri-s-au-facut-la-112-in-privinta-lor/

Cmentariile sunt închise