Chinezii de la FAW au lansat un motor V12 pentru autoturisme. Produce aproximativ 800 de cai putere

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Hongqi, marca de lux a concernului FAW, a anunțat oficial că introduce în gamă un propulsor V12 de nouă generaţie, de mare cilindree. Este numit primul V12 chinez, făcut în întregime cu forţele proprii şi nefiind dependent de componente din străinătate.

Lansarea unui astfel de motor este o raritate, deoarece emisiile sunt restricționate dur la nivel de stat în China, iar în dependenţă de volumul său, taxele aplicabile autoturismului care îl poartă sunt foarte mari.

Conform presei locale, noul V12 este o versiune profund modernizată a unităţii V12 natural aspirate de 6.0 litri, cu 408 CP şi 550 Nm, care a fost folosită până acum doar pe sedanurile guvernamentale și limuzinele din seria L a Hongqi.

Noul motor pe benzină are un setup twin-turbo, sistem de injecție directă a combustibilului şi un ECU dual, printre altele. Produce maximum 762 CP şi 1.100 Nm! Interesant este că va exista şi în cadrul unui tren de rulare hibrid!

Astfel de motoare vor fi instalate pe cele mai prestigioase și scumpe mașini ale mărcii Hongqi. De exemplu, debutul unei noi generații de serie L este așteptat anul acesta. Tot atunci vor deveni disponibile mai multe detalii.

Actuala generaţie a modelului L5, produs din 2014 până în prezent:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/