Condusul haotic din noaptea trecută al unui şofer, înregistrat video. De ce s-a chemat poliţia
După miezul nopţii, la ora 00:20, în dispeceratul SST și CR a Direcţiei de Poliţie a mun. Chișinău a fost înregistrat un apel făcut la 112, prin care s-a comunicat despre producerea unui accident de circulaţie pe strada Ismail. La faţa locului, echipajul sosit a găsit un Mercedes-Benz care s-a lovit într-o bordură după ce i s-a pierdut controlul volanului.
Nimeni nu a avut de suferit şi alți participanți la trafic nu au fost implicați în accident. Șoferul, vârsta căruia nu s-a comunicat public, a fost condus la Dispensarul Narcologic pentru a-i fi prelevate probe biologice pentru stabilirea stării de ebrietate şi natura ei. Rezultatele testelor nu se cunosc.
Până la accident, condusul haotic al şoferului a fost înregistrat video, iar cel puţin un participant la trafic l-a blocat pentru a nu putea continua deplasarea.
Atenţie, limbaj licenţios!
Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj direct pe Telegram sau pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!


Cmentariile sunt închise