(doc) Un șofer din raionul Ungheni a primit o amendă de 500 de ori mai mare decât mita pe care a propus-o

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Un şofer de 33 de ani, originar din raionul Ungheni, s-a ales cu o amendă de 500 de ori mai mare decât mita pe care a propus-o unui inspector INSP în noiembrie 2022. A apelat atunci la “ieşirea din situaţie” pentru că a fost depistat conducând un Audi A6 peste limita de viteză, fără permis de conducere şi fără o revizie tehnică valabilă.

Conducătorul a pus în portiera din față a mijlocului de transport al INSP o bancnotă cu valoarea de 200 MDL. Imediat, agenții de patrulare au reacționat și l-au informat despre prevederile art. 325 Codul Penal al Republicii Moldova. Totuși, ungheneanul și-a continuat acțiunea și a lăsat bancnota în portiera maşinii de poliţie. Însă inspectorii de patrulare s-au asigurat și toate acțiunile au fost înregistrate video.

În cadrul ședinței de judecată inculpatul și-a recunoscut integral vina. Prin decizia de ieri a Judecătoriei Ungheni, acesta a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru o perioadă de un an, plus amendă de 2.000 de unități convenționale (100.000 de lei).

Cazul relatat cu lux de amănunte şi formulări interesante:

[embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2023/02/hotarire-instanta-sofer-mita.pdf”]

Cmentariile sunt închise