(foto) Accident bizar în Copăceni, raionul Sîngerei. Un tânăr de 19 ani a pierdut controlul maşinii în localitate
Azi dimineață, 30 septembrie, la ora 6:28 în Serviciul de Gardă al IP Sîngerei a fost înregistrată informația telefonică despre faptul că în localitatea Copăceni a fost comis un accident rutier.
Ajunși la fața locului, polițiștii din Sîngerei din cercetările preliminare au constatat că un tânăr de 19 ani, locuitor al raionului Telenești, conducând un BMW pe traseul R6 care trece prin localitate, din motive necunoscute a pierdut controlul asupra volanului, derapând pe banda de pe contrasens, după care s-a tamponat într-un pilon dinafara părții carosabile.
În automobil, pe bancheta din spate, se mai afla un bărbat în calitate de pasager. Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale calificate.
Conducătorul automobilului nu era în stare de ebrietate. Alte circumstanțe ale producerii accidentului rutier se stabilesc. Ulterior va fi luată o decizie legală în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
Cmentariile sunt închise