(foto) Accident foarte grav în preajma orașului Anenii Noi. Un automobil s-a ales cu acoperișul tăiat
(update) Au apărut noi detalii despre accidentul în lanț din această seară de pe traseul Chișinău-Anenii Noi, care s-a soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor trei. Potrivit poliției, persoana care a murit este un tânăr în vârstă de 32 de ani. Acesta se afla la volanul unui automobil de marca NIVA.
Solicitată telefonic, Mariana Bețivu, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, a declarat pentru colegii de la deschide.md că în accident au fost implicate trei automobile de marca NIVA, Nissan Micra, dar și Skoda Octavia.
“Automobilul NIVA, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 32 de ani, se deplasa dinspre Chișinău spre localitatea Gura Bîcului, Anenii Noi, când, din motive încă necunoscute, a intrat pe contrasens și s-a lovit frontal în automobilul Nissan în care se aflau două persoane, șoferul în vârstă de 60 de ani și o femeie în vârstă de 66 de ani, ambii fiind locuitori ai capitalei. Ulterior, în urma impactului, vehiculul NIVA a fost proiectat în automobilul Skoda, ce se deplasa din spate, la o distanță de aproximativ 600 de metri, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 25 de ani.
Șoferul din Nissan a fost transportat cu o ambulanță la spitalul raional din Anenii Noi. Starea de sănătate a acestuia este stabilă, dânsul fiind diagnosticat cu o fractură a umărului și mâinii stângi. La spital a ajuns și pasagera sa, dar și tânărul din Skoda, însă ambii au refuzat spitalizarea”.
Un accident foarte grav a avut loc în această seară în preajma localității Gura Bîcului din raionul Anenii Noi.
Din păcate nu cunoaștem la moment prea multe detalii despre cele întâmplate, însă putem observa din imagini că mai multe automobile au fost implicate în acest accident și că există o persoană decedată, conducătorul SUV-ului de producţie rusească. Alte trei persoane au fost transportate la spital.
Accidentul pare să fi fost foarte puternic. La un Nissan Micra a fost tăiat acoperișul cel mai probabil pentru a extrage pasagerii din interior, în timp ce și celelalte două automobile de marcă Skoda şi LADA implicate au fost avariate foarte grav.
Vezi şi:
https://autoblog.md/foto-video-trei-accidente-care-au-avut-loc-in-prima-zi-a-lui-2020-desi-pe-majoritatea-drumurilor-traficul-practic-lipsea/
(video) Haosul ce se poate întâmpla zilnic în Chişinău din cauza unui accident minor
https://autoblog.md/video-accident-groaznic-in-chisinau-un-audi-q7-a-fost-facut-zob-in-preajma-unui-sens-giratoriu/
Cmentariile sunt închise