(foto) Accidente grave în raioanele Căuşeni şi Ungheni. Un şofer a intrat dur într-un şanţ, iar altul a doborât patru copaci

Grav accident de circulație noaptea trecută pe o stradă din Căușeni. Un tânăr de 31 de ani a decedat după ce a ajuns cu BMW-ul într-un șanț de pe marginea drumului.

Totul s-ar fi întâmplat în jurul orei 1:00 noaptea după ce șoferul, care se afla singur în autovehicul, nu ar fi respectat distanța față de un alt automobil premergător. Din acest motiv s-a ciocnit cu bara-i de protecție din partea dreapta, derapând astfel de pe șosea exact în canalul de scurgere a apelor pluviale, scrie Studio-L.

https://www.youtube.com/watch?v=7b-NPEYBll4

Accidentul a avut loc pe strada Gagarin, iar în rezultatul producerii accidentului, conducătorul BMW-ului a decedat pe loc. Medicii ajunşi la faţa locului nu au putut decât să constate decesul bărbatului.

A fost nevoie și de intervenţia unui echipaj din cadrul DSE Căușeni format 4 salvatori, care au scos corpul neînsuflețit al șoferului din fiarele contorsionate ale autovehiculului prin operaţiuni de descarcerare. Potrivit poliției, accidentul rutier ar fi avut loc din cauza vitezei excesive.

Testat alcoolscopic în incinta IMSP SR Căuşeni, conducătorul Mercedes-ului nu s-a dovedit a fi în stare de ebrietate. Alte circumstanţe se stabilesc.

Iar un alt accident înfiorător, din fericire fără victime, s-a produs ieri dimineaţă în proximitatea localităţii Semeni din comuna Zagarancea din raionul Ungheni. Acolo un Mercedes-Benz a derapat de pe traseu și a doborât patru copaci de pe acostament până când s-a oprit răsturnat.

Accidentul a avut loc într-o curbă extrem de periculoasă de pe traseul R16 Ungheni – Sculeni – Fălești, la intrare în satul Semeni, scrie news.ungheni.org. În autoturism se aflau patru tineri care se pare că s-au născut în cămaşă, unul dintre care fusese un pasager de ocazie.

Vezi şi:

https://autoblog.md/foto-doi-adolescenti-au-decedat-asta-noapte-intr-un-grav-accident-rutier-din-raionul-nisporeni-unul-dintre-ei-tocmai-implinise-16-ani/

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/