(foto) Acest Nissan se vinde la un preţ de aproximativ 2.000.000 de euro! Ce îl face atât de special

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Dealerul britanic de mașini rulate Harlow Jap Autos a scos la vânzare o adevărată bijuterie pe roţi – unul dintre cele mai rare exemplare Nissan Skyline GT‑R (R33) construite vreodată. Supercarul este ultimul din cele 40 ale ediţiei speciale Nismo 400R şi ultimul GT-R V-Spec vopsit în Deep Marine Blue. 

Datorită acestor caracteristici notabile, dar şi a stării sale ideale, deşi are un parcurs de 61.000 de km, automobilul a fost evaluat la tocmai 1.6 milioane de lire sterline!

Seria Nismo 400R pe care Nissan a lansat-o la sfârșitul anilor 1990 prezenta, pe lângă o celebrare a succesului în Le Mans, un motor construit cu tehnologie de curse. Inițial, unitatea de propulsie cu denumirea RB-X GT2 a fost dezvoltată de partenerul de competiţie al Nismo – Reinik – pentru a participa la cursele de anduranță.

Versiunea sa de pistă a dezvoltat până la 450 CP, dar una deforţată până la 400 CP a fost instalată pe mașinile stradale, ceea ce se reflectă în numele seriei speciale. Este vorba despre un benzinar twin-turbo cu şase cilindri în linie şi volum de 2.8 litri. Produce 400 CP la 6.800 rpm şi 469 Nm la 4.400 rpm. Zona roşie pe turometru începe la 9.000 rpm!

Motorul a fost însoțit de un sistem de evacuare modernizat, un ambreiaj și frâne diferite, iar mașina în sine a fost echipată cu un pachet aerodinamic original Nismo, exclusiv pentru model, pentru o aerodinamică şi răcire mai eficientă.

Poate realiza sprintul 0-97 km/h în 4.0 secunde. Viteza maximă se ridică la 300 km/h.

Majoritatea componentelor motorului au trebuit să fie modernizate pentru a se adapta la creșterea de aproximativ 200 cm3 a volumului: un arbore cotit forjat, pistoane forjate de 87 mm, biele forjate, porturi de chiulasă lustruite, arbori cu came cu ridicare înaltă, un sistem de lubrifiere cu ulei de înaltă eficiență și colectoare de evacuare mai mari au făcut parte din comandă. Linia roşie a fost, de asemenea, mutată la 9.000 rpm de la 8.250 rpm a modelului standard (turometrul arată maximum 11.000 rpm)!

De cealaltă parte, Nismo a oferit retușurile de finisare, adăugând o pereche de turbocompresoare N1-spec (cu părţi interne din oțel), un eşapament din titan, un nou ambreiaj cu două plăci și un sistem intercooler Nismo de 100 mm. Mai este de notat un arbore cardanic fabricat din fibră de carbon, de doar 7.7 kilograme, cu 50% mai uşor decât originalul din oţel.

Printre altele dispune de: amortizoare Bilstein, un diferenţial activ cu alunecare limitată avansat din punct de vedere tehnologic și sistemul ATTESA E-TS Pro AWD, etriere frontale Brembo F40 şi plăcuţe de frână Nismo, jante forjate Nismo LM-GT1 de 18 inci şi anvelope Yokohama S drive (originale erau Bridgestone RE710 de mărimi 275/35/18), etc.

Cutia de viteze îi este mecanică în cinci trepte. Tracţiunea îi este integrală, însă puntea din faţă poate fi deconectată.

Un ecartament mai lat este remarcabil datorită extensiilor arcurilor roţilor de 25 mm.

Capota și spoilerul spate reglabil sunt fabricate dintr-o combinație de fibră de carbon şi kevlar, în timp ce alte elemente, cum ar fi o bară de protecție față ventilată, praguri laterale largi și o bară de protecție posterioară reproiectată completează pachetul. 

Dungile de vinil „400R” sunt văzute de-a lungul fiecărei părți laterale a mașinii, în timp ce insigna de pe grila frontală și de pe capacul portbagajului semnifică ceea ce este, în cele din urmă, ceva foarte special.

Interiorul într-o stare excelentă urmează o abordare relativ minimalistă, deși acel „sens suplimentar de Nismo” continuă să fie prezent peste tot în cabină. Siglele Nismo sunt gravate pe ambele scaune rabatabile, în timp ce un buton de claxon „400R” poate fi găsit accentuând volanul din piele. 

Indicatoarele și panoul de instrumente au, de asemenea, semnătura Nismo, precum și un levier din piele opțional al cutiei de viteze, cu aspectul lor mai inspirat de curse.

Vânzătorul actual susține că au fost asamblate doar 40 de unități ale modelului GT-R Nismo 400R și doar 19 exemplare + originalul prototip au supraviețuit până în prezent. Astfel, mașina sport scoasă la vânzare (poreclită Sully), produsă în octombrie 1998, se poate dovedi a fi una dintre cele mai conservate.

Se mai menționează că anume acest exemplar a participat în mod repetat la publicații tematice din presă și a fost, de asemenea, prezent pe standul oficial Nissan de la Festivalul de Viteză de la Goodwood în 2016.

Dacă îşi va găsi un proprietar, această copie ar putea deveni cel mai scump Skyline GT‑R din istorie! Toate documentele îi sunt în ordine, nu a suferit niciun accident şi poate fi livrată oriunde în lume. Mașina vine cu cartea originală Nismo și un dosar plin cu istoricul service-ului din Japonia și Marea Britanie, de la prima ștampilă.

Șasiul și compartimentul motorului au trecut printr-un proces de detailing complet. Reprezentanţii atelierului Zealou5 au remarcat: „Acesta este fără îndoială unul dintre cele mai curate R33 GT-R pe care am avut plăcerea să le restaurăm. Literalmente nicio rugină nu am găsit în cele 33 de puncte slabe. Cine a deținut-o anterior a avut un mare respect pentru mașină și probabil nici măcar nu a condus-o pe carosabil umed. Cel mai curat și, de asemenea, cu siguranță cel mai bine protejat Nismo 400R din lume.”

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise