(foto) Atenţie, vecini răutăcioși! Cum a fost pedepsit un locatar care a blocat cu maşina accesul celor de la salubritate

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Problema deşeurilor este şi aşa acută în ţara noastră, însă unor proprietari de autovehicule nu le prea pasă de acest lucru. Unii dintre ei se pot alege şi cu o „răsplată” după faptele lor. Despre asemenea situaţii am mai relatat, însă până acum nu am mai văzut niciodată o „cantitate” atât de mare.

În curtea unui bloc din capitală, conducătorul unui Renault Megane şi-a parcat maşina într-un spaţiu necorespunzător, unul lăsat de regulă pentru ca maşinile Regiei Autosalubritate să se încadreze şi să poată descărca containerele cu gunoi din preajma scărilor. La sigur cunoscând despre asta, şi-ar fi spus că nu se va întâmpla nimic grav, însă din câte se pare a fost achitat de vecinii nemulţumiţi.

Pe capotă, parbriz şi acoperiş a fost stocat un morman de deşeuri urât mirositoare care nu au mai încăput în tomberonul din preajmă. Cel mai probabil cei de la salubritate au evitat această scară de bloc pentru că nu exista spaţiu suficient de manevre şi astfel s-a creat situaţia în cauză.

FOTO: facebook.com/Denis Taurian

Iată şi o altă situaţie, săptămâna trecută în sectorul Râşcani (str. Pajurei):

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video pe pagina noastră de Facebook, pe blog la secţiunea Contact sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire!

Vezi şi:


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...