(foto) AutoStory: Oxana Burlac – moldoveanca care la 26 de ani conduce un truck imens în America! “Sunt mândră de ceea ce fac!”

De-a lungul timpului am publicat pe AutoBlog.MD o sumedenie de istorii ale mașinilor mai speciale din Moldova și a oamenilor de aici de acasă, care nu își pot închipui lumea lor fără automobile. Însă de curând am zis să încercăm să ne îndreptăm atenția spre moldovenii aflați în afara țării. Oameni pasionați de mașini care ar putea fi un exemplu și pentru alții.

În căutarea primului nostru protagonist, prima care ne-a captat atenția este Oxana, o moldoveancă stabilită în Statele Unite ale Americii de mai mulți ani și care la ai săi 26 de ani are un job pe care puține fete și-l aleg. De mai bine de trei ani și jumătate Oxana conduce zi de zi un camion de cursă lungă pe highway-urile americane.

Este vorba despre un Freightliner de 505 CP și 1.750 Nm de cuplu, maşinărie care poate duce o încărcătură maximă de 35 de tone!

Trebuie să recunosc că ideea acestui articol mi-a venit de curând, după ce am văzut câteva postări făcute de Oxana pe Facebook. La acel moment mă gândeam că este o fată din Moldova care a făcut câteva poze cu un truck pentru vreo revistă sau din orice alt motiv, însă după ce am analizat mai bine postările ei mi-am dat seama că însăși ea obișnuiește să conducă.

Și de aici interesul meu pentru istoria ei a crescut considerabil. Nu de alta, dar doi ani în urmă, când am mers la Salonul Auto de la Los Angeles, am avut ocazia să aflu mai multe despre acest job, după ce m-am întâlnit acolo cu trei prieteni care la fel conduc zi de zi un truck.

Datorită lor am ajuns să înțeleg cât este de dificil să conduci un truck, ce riscuri implică și cum este să iei o comandă de a transporta marfă și să pleci la mii de mile distanță pe cealaltă coastă a Statelor Unite ale Americii. Ba chiar tot atunci am mers și eu pentru prima dată într-un truck pe ruta Las Vegas – Los Angeles, înțelegând astfel și mai mult dificultatea de a rula mii de mile distanță, având în spate câteva zeci de tone de marfă.

Prin urmare, tare am fost impresionat când a aflat că o fată firavă de 26 de ani, obișnuiește să transporte zi de zi cu un camion de mare tonaj cu tot felul de mărfuri, prin America. Astfel, am contactat-o pe Oxana și ne-am bucurat tare mult că a acceptat să ne spună mai multe despre job-ul ei și experiențele de pe drumurile din SUA.

Plecarea în SUA și primele job-uri 

“Eu și soțul am ajuns în State în anul 2016 și din start am început să căutăm de lucru. Eu am lucrat trei luni într-un magazin rusesc, iar soțul și-a găsit de lucru într-un atelier de vopsit. Primul a fost soțul care a reușit să i-a permisul de a conduce un truck, iar peste câteva luni m-am înscris și eu la aceeași școală de șoferi, am învățat o lună și după asta am luat permisul.”

Primele experiențe la volanul unui truck 

“După ce am început să muncim pe truck, jumătate de an am trăit în el. Soțul a fost cel care m-a însoțit în primele călătorii și tot el mă însoțește și până astăzi. Deja mai bine de trei ani și jumătate avem ambii același job.”

Fetele și camioanele de mare tonaj

“Eu mereu am fost pasionată de a conduce mașina, dar niciodată nu am putut visa că am să pot conduce un camion atât de mare. Este adevărat că în acest domeniu majoritatea sunt bărbați, însă deja m-am adaptat la acest stil de viață. Sunt liberă și mi se dă ușor.

Nu îmi pot închipui un alt lucru. Am văzut America în lung și în lat.”

“Nu orice fată s-ar decide să conducă un truck în America. Bineînțeles faptul că ești departe de casă e greu de acceptat pentru multe fete. Faci baie nu când ți-o dorești, dar atunci când dispui de timp. Deci nu este un lucru pentru fetele cărora le place să fie mereu machiate și stilate.

Eu însă mă simt tare comod în truck. Îmbrac ceea ce îmi este comod. De la început îmi era rușine să spun ce lucrez, dar acum sunt mândră de ceea ce fac!”

 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

✅Fiecare dintre voi își pune întrebarea “cum oare eu m-am decis la acest job” foarte simplu și foarte repede??.. Mereu am fost pasionată sa conduc, dar niciodată nu am putut visa că am să pot conduce un camion. ? Primul a fost soțul @burlacivan care a reușit să-și ia permisul. Peste ceva timp m-am înscris și eu la școala de șoferi, peste o luna am reușit și eu să-mi iau permisul ?. Soțul @burlacivan a fost cel care m-a însoțit pentru primele călătorii și tot el mă însoțeste pînă în prezent. ??Deși nu este deloc o ocupație ușoară, ca or și ce miserie are și avantaje și dezavantaje. Pentru mine cel mai mare avantaj este ca suntem împreună ❤️ ?Nu este cea mai reușită poză, dar este cea de unde începe toată istoria mea ca “truck driver” ?!!!# truckdrivergirl #flatbed #workworkworkworkwork #motivation #pickup#delivery #traveler #unitedstates??

O postare distribuită de Oxana Burlac Moldovan (@oksanaburlac) pe

Reacțiile celor din jur și angajatorul

“Oamenii când ne văd sunt șocați. Ambii mărunței și slabi, la benzinărie când merg să iau bonul mereu sunt întrebată dacă am 16 ani. Când le arăt permisul, mereu sunt foarte uimiți.

Noi lucrăm într-o companie care ne asigură cu comenzi, însă truck-ul și trailer-ul ne aparțin.”

Distanțe parcurse și locuri frumoase 

“Statele Washington și Oregon au o natură deosebit de frumoasă. Dar și în celelalte state mereu vedem ceva frumos. Poate frumusețea lor și ne-au ajutat să parcurgem peste un milion și jumătate de kilometri prin America.”

 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

#goodmemories❤️#ayearago #lasvegas #nevada #iliketheview #beautyfulplace #instagram

O postare distribuită de Oxana Burlac Moldovan (@oksanaburlac) pe

Dragi prieteni acesta a fost articolul nostru dedicat Oxanei Burlac Moldovan, tânăra din Republica Moldova care împreună cu soțul său conduce un truck în Statele Unite ale Americii. Vă invităm să o urmăriți pe Oxana pe pagina ei de Instagram pentru că postează stories-uri interesante dedicate job-ului și locurilor frumoase pe care le vizitează.

Dacă cunoașteți și voi oameni pasionați de automobile din Republica Moldova sau România, care au o istorie frumoasă pe care ar vrea să o afle și cei care ne vizitează, nu ezitați să ne contactați la adresa de email contact@autoblog.md sau pe pagina noastră de Facebook.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/