(foto) Carlex Design a observat popularitatea lui Ford Transit/Tourneo Custom şi l-a modificat să fie mai arătos

În Europa, actualul Ford Transit Custom/Tourneo Custom este o alegere populară printre cei care caută un microbuz, fie el utilitar pentru serviciu sau dedicat transportului de pasageri pentru familie. Polonezii de la Carlex Design s-au gândit cum să-l facă mai atrăgător şi au dezvoltat un set de modificări care să-şi îndeplinească menirea.

Lista de produse cuprinde:

  • Kit exterior aerodinamic alcătuit dintr-o: nouă bară de protecţie frontală, extensii ale arcurilor frontale, extensii ale uşilor frontale, extensii ale arcurilor posterioare, noi praguri laterale, o bară de protecţie posterioară, grilă de radiator superioară neagră, grilă inferioară, aripă posterioară, etc.
  • Două terminaţii de eşapament.
  • Un styling package cu autocolante pentru caroserie.
  • Noi roţi: jante din aliaj Carlex Design de 18 inci şi anvelope Michelin Pilot Sport 4 255/45ZR18.
  • Suplimentar pentru exterior: bară de remorcare Westfalia (detașabilă), cabluri de remorcare Westfalia, un simulator de sunet de motor V8 pentru eşapament (controlat prin aplicaţie).
  • Scaune frontale remodelate în stil sport, îmbrăcate în piele şi Alcantara.
  • Cotiere ale portierelor îmbrăcate în piele.
  • Volan remodelat, acoperit cu piele neagră şi cusături contrastante de culoare roşie sau gri.
  • Cadrane de bord restilizate.
  • Scaune de pe banchetele posterioare retapiţate cu piele şi Alcantara.
  • Cotiere posterioare acoperite cu piele.

Preţul de start al acestui pachet constituie 6.495 de euro net. Programul Custom X este limitat şi fiecare automobil va mai primi o plăcuţă specială cu numărul de ordine.

https://autoblog.md/foto-premiera-noile-ford-transit-custom-si-transit-connect-ms-rt/

Cmentariile sunt închise