(foto) Cum rămâne cu apelul la 112? Foarte mulţi localnici ai Chişinăului ar face la fel pentru a da lecţii şoferilor
Din numeroasele postări care le-am văzut de-a lungul ultimilor ani pe Facebook, în grupuri locale din Republica Moldova, unde mulţi concetăţeni se implică în a comenta situaţii în care maşina cuiva a fost vandalizată pentru că a parcat aiurea, se creează impresia că locuim într-o societate în care domină indiferenţa şi caracterul de vandal al multora.
Dacă ar fi să citiţi comentariile recente de aici, aici şi aici, de exemplu, vă puteţi convinge că afirmaţia de mai sus este una adevărată. Peste 70-80% din comentatori au dat de înţeles că ar face la fel, adică ar deteriora sau vandaliza într-un mod similar maşina cuiva care a lăsat-o neregulamentar sau într-un loc incomod în opinia lor sau nepermis din punct de vedere legal.
Restul de 20-30 la sută nu sunt deacord să strice bunurile personale ale cuiva, în timp ce doar un procent infim consideră că persoanelor care le vin în gând astfel de răzbunări şi care le pun în practică, ar trebuie pedepsite. Un alt procent foarte mic de oameni cred că poliţia ar trebui solicitată în asemenea cazuri şi aceasta să se ocupe până la final de problemă. De altfel, pentru ce mai achităm impozite dacă o ordine într-un lucru elementar nu se poate face?
Iată ce s-a întâmplat de curând cu un Range Rover Evoque parcat parţial pe trotuar şi parţial sub geamurile unui bloc. Deocamdată nu am putut afla de la autorul fotografiei adresa maşinii devastate într-un astfel de hal (posibil că situaţia nici nu este în Chişinău, însă oricum este dată drept exemplu).
Anterior a apărut în spaţiul online un alt Range Rover Evoque roşu, lăsat să ocupe tot trotuarul din preajma intersecţiei străzilor Bodoni şi Mateevici, cu o piatră pe capotă.
Mai nou a fost discutat şi acest caz:
Care este deci cea mai bună soluţie de rezolvat astfel de probleme? Mai nou, dacă anterior maxim ce se putea era scoaterea plăcuţelor de înmatriculare, dacă proprietarul era de negăsit, acum poliţia este în drept să dispună evacuarea unor astfel de obstacole la parcarea specială. Un apel la 112 se dovedeşte a fi suficient.
În caz contrar, cine se încumetă să deterioreze în moduri similare bunurile personale, riscă să se aleagă cu procese penale pentru huliganism/vandalism, să achite pagubele şi ulterior să fie însuşi pedepsit penal sau contravenţional. Se merită deci răzbunările pe cont propriu în 2020?…
Cmentariile sunt închise