(foto) “Handmade” impresionant! Acest Porsche 911 GT3 RS este de fapt un alt model Porsche
Un bărbat dibaci din Marea Britanie a construit o replică foarte precisă a unui Porsche 911 GT3 RS (991.1). De la o anumită distanţă nu ai spune că este altă maşină!
Adevărul însă este că la bază are un Porsche Boxster din a doua generaţie (987), model produs între anii 2004-2012. Proprietarul a povestit despre creația sa într-o postare pe Facebook, atașând şi câteva fotografii din diferite etape ale “reîncarnării”.
Autorul a înlocuit toate părţile componentele ale corpului, cu excepția ușilor, cu elemente realizate şi lucrate manual. În același timp, a recreat aproape exact kitul caroseriei modelului sport originar și toate părțile aerodinamice. De asemenea, a instalat un acoperiș dur în locul celui moale pentru că Boxster-ul fusese o decapotabilă!
S-a făcut uz şi de părţi componente / piese originale de la GT3 RS precum geamuri, faruri şi stopuri. În habitaclu a montat un panou frontal şi un volan de la modelul Porsche 911 din generaţia 997.
În același timp a instalat montat jante de 20 de inci, iar în spatele lor, deocamdată pe puntea din faţă, discuri de frână mai mari şi mai performante. Diferite sunt şi braţele de suspensie, iar pe puntea din faţă a fost instalat şi un lift kit hidraulic ce poate mări garda la sol când este necesar de trecut peste careva borduri.
Motorul cu șase cilindri de 2.7 litri (240 CP) și cutia manuală în cinci trepte de pe originalul Boxster au rămas intacte, în afară de capacul motorului realizat în stilul celui de pe GT3 RS. Autorul proiectului a spus că nu a dorit să schimbe motorul pentru că l-a interesat mai mult aspectul maşinii decât viteza, iar capacitățile dinamice ale modelului Boxster îi sunt suficiente şi îl satisfac pe deplin.
Pentru britanic construcția de replici este un hobby. Anterior, a realizat un Ferrari F430 dintr-un Toyota MR2 Spyder și un alt Porsche 911 GT3 bazat pe prima generație Boxster. Prin ceea ce face el a spus că nu caută să înșele pe nimeni și vorbește întotdeauna sincer despre mașinile sale. Și, de obicei, cei din jur, aflând că un automobil sau altul a fost construit în mod independent în garaj, manifestă și mai multă simpatie faţă de el.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise