(foto) În containere din două porturi italiene au fost descoperite zeci de maşini. Iată de unde au fost răpite
Scoaterea din ţară sau introducerea pe teritoriul Moldovei a unor maşini furate este un fenomen care se întâmplă mai rar, însă în alte regiuni ale planetei pe care locuim există sisteme şi scheme criminale de exporturi în masă de automobile, aşa cum nici nu ne putem imagina.
În cadrul unei operaţiuni internaţionale recente s-a reuşit recuperarea a peste 40 de automobile moderne şi întoarcerea lor proprietarilor legali.
În containere din două porturi italiene (Salerno şi Tauro) au fost descoperite 30 de maşini. Acestea au fost furate sau obţinute prin fraudă tocmai din York Region şi Greater Toronto Area (Canada), ajungând peste ocean pe calea apelor.
În privinţa altor 10 s-a reuşit reţinerea lor la frontieră înainte de a fi exportate.
Povestea situaţiei în cauză a început încă din luna aprilie a anului curent, atunci când polițiștii de frontieră canadieni au descoperit pentru prima dată o livrare suspectă prin export a unui Audi Q7 produs în 2018. Vehiculul a fost legat de fraude și infracțiuni financiare într-un dosar pornit de poliţie.
Mai târziu, la cererea forţelor de ordine din Canada, care au reuşit să urmărească ruta acestor livrări, poliţia din Italia a demarat o serie de inspecții în containerele dedicate transportului maritim în două porturi din peninsula europeană.
Un număr total de 30 de mașini furate au fost găsite, printre care un BMW M6 Cabriolet, Toyota Highlander, Mercedes-AMG GLC 43, Chevrolet Camaro, modele Land Rover, Jeep și altele. Costul total al autovehiculelor depistate în Italia este de aproximativ 1.5 milioane de dolari, în timp ce al celor reţinute la frontiera Canadei – peste 300.000 de dolari (cel mai probabil fiind vorba despre dolari canadieni).
Poliția a declarat că Libia și Turcia ar fi trebuit să fie destinația finală a “mărfurilor”.
Cmentariile sunt închise