(foto) No comment: Strada din Chişinău unde îţi poţi testa maşina imediat după ce o cumperi

De râs, dar şi de plâns. Strada Pietrăriei din Chişinău, în secolul XXI şi în anul 2021, arată ca după război. Nu am putut afla când a fost reparată ultima dată, însă cert este că s-a lăsat de izbeliște de câţiva ani, reieşind din mărimea craterelor.

Este vorba despre o porţiune mare de drum de lângă Piaţa Auto “Pruncul”, o locaţie bine cunoscută dacă nu de toţi şoferii din Chişinău, atunci de marea majoritate.

La apariţia acestor imagini în spaţiul online unii conducători auto nu au ezitat să afirme că gropile sunt foarte adânci şi mari deja, în timp ce alţii s-au pus pe șotii spunând că oricine alege să-şi cumpere un automobil de la acea piaţă are ocazia instant să-i testeze şasiul şi suspensiile cel puţin.

Printre alte străzi din capitală cu o stare similară, [repet: nu dintr-o localitate uitată de lume dintr-un capăt de ţară, ci din CAPITALĂ!], se numără Doina, Varniţa, Calea Basarabiei, etc.

Iar în contextul celor spuse mai aflaţi că, din câte se pare, pe drumari nu-i prea interesează prognoza meteo anunţată pentru următoarele zile. De astăzi aceştia s-au apucat să plombeze drumurile cu asfalt rece.

https://youtu.be/trUM_XWR2ps

Cmentariile sunt închise