(foto) O mașină a Serviciului Vamal, lovită puternic în spate de un șofer beat care se deplasa noaptea cu viteză excesivă

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Serviciul Vamal informează că noaptea trecută, în jurul orei 2:00, un automobil de serviciu al Echipelor Mobile a fost accidentat puternic de un alt mijloc de transport ce se deplasa cu viteză excesivă. Automobilul de serviciu, o Dacia Duster, la ieșire din satul Chetrosu din raionul Anenii Noi a fost lovit în spate de un Volvo V70.

Drept urmare, unul dintre angajații Echipelor Mobile a fost transportat la spital pentru a-i fi acordat ajutor medical. Individul din Volvo, de la care mirosea a alcool, a scăpat teafăr. La fața locului a sosit un echipaj INSP care a preluat investigarea cazului.

Am așteptat toată ziua, dar nici INSP și nici IGP nu au detaliat accidentul până la această oră. Totuși, pulsmedia.md a reușit să afle că bărbatul care conducea automobilul Volvo ar fi fratele fostului primar de Mereni, iar înainte de accident s-a dat în spectacol într-un bar.

Individul ar fi fost aseară la întâlnirea cu absolvenții unde s-a îmbătat, după care a mers într-un local din Chetrosu unde ar fi continuat să consume alcool. Acesta a fost scos forțat din local de către clienți, după ce i-ar fi atacat pe aceștia cu un cuțit. Ulterior, individul, în încercarea de a reveni în local, ar fi luat o rangă de metal cu care a deteriorat ușa. Din imagini transmise redacției pulsmedia.md se poate vedea cum mai mulți oameni țineau ușa pentru a-l opri cumva pe tipul agresiv, dar nu au reușit.

Atenție, imaginile pot conține cuvinte necenzurate!

Totodată, se poate vedea cum acesta urcă în stare de ebrietate la volanul automobilului cu plăcuțe de înmatriculare străine și se pornește într-o direcție necunoscută, iar la câteva minute distanță s-a produs accidentul sus menționat, în urma căruia a fugit de la fața locului, dar s-ar fi întors peste aproximativ patru ore. A fost atunci testat cu aparatul Drager, iar rezultatul a fost de 0.67 mg/l de alcool în aerul expirat.

Cmentariile sunt închise