(foto) Polițiștii din vama Leușeni au observat asta, dar cei din Albița nu? Motivul reținerii acestui Renault
Aseară, în vama Leușeni, polițiștii de frontieră au luat măsura reținerii unui autoturism pe motiv că era dat în urmărire internațională de către autoritățile de drept din Spania. Incidentul a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova.
Pentru autorizarea trecerii frontierei de stat, la linia de control s-a apropiat un Renault Talisman, fabricat în 2016 și înmatriculat în România. Acesta era condus de către un cetățean român în vârstă de 35 de ani.
În timpul verificării informației din documentele prezentate s-a constatat că mașina figura în baza de date INTERPOL ca fiind căutată de autoritățile spaniole. Cum a trecut de control și nu s-a depistat asta în vama Albița a României, stat UE împreună cu Spania, rămâne un mister.
Până la încheierea cercetărilor și luarea unei decizii, mașina se va afla pe teritoriul SPF Leușeni, iar conducătorul auto și-a continuat călătoria, fiindu-i autorizată intrarea în R. Moldova.
Cmentariile sunt închise