(foto) Raionul Edineţ: Un şofer beat şi-a băgat familia şi apropiații în spital
Iresponsabilitate fără margini, atât din partea şoferului, cât şi din partea pasagerilor. Trei maturi, împreună cu un copil mic, au ales să urce într-o maşină cu un conducător auto care a consumat alcool şi în cele din urmă au înţeles că decizia lor a fost greşită.
În seara zilei de ieri, în jurul orei 19:00, s-a produs un accident rutier între localitățile Chiurt și Onești din raionul Edineț.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un șofer de 32 de ani, aflat în stare de ebrietate la cârma unui Volkswagen, cu 1.07 mg/l de alcool în aerul expirat, a pierdut controlul volanului într-o curbă și a intrat frontal într-un copac.
În urma impactului soția sa de 29 de ani și copilul de doar doi anișori, care se afla pe bancheta din față, în brațele mamei, dar și o femeie de 37 de ani și un bărbat de 41 de ani, care se aflau în calitate de pasageri pe bancheta din spate, au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.
Despre starea şoferului şi ce pedeapsă riscă acesta nu se anunţă.
Cmentariile sunt închise