(foto) Raionul Edineț: Un VW Transporter s-a rupt după lovitura într-un copac și răsturnarea într-un câmp
Polițiștii din raionul Edineț au intervenit astăzi, 4 noiembrie, în jurul orei 12:20, la documentarea unui accident rutier produs într-o curbă periculoasă de pe traseul dintre localitățile Trinca și Tîrnova.
Din cercetările preliminare la fața locului, s-a constatat că o femeie de 41 de ani, locuitoare a raionului Edineț, conducând un Volkswagen Transporter și având drept pasageri fiicele minore de 15 și 17 ani, deplasându-se din direcția satului Trinca spre satul Tîrnova, ajungând într-o curbă, din motive deocamdată necunoscute nu s-ar fi isprăvit cu conducerea.
În rezultat a derapat de pe carosabil și s-a lovit lateral într-un copac de pe marginea traseului, după care s-a răsturnat pe un câmp agricol.
În rezultat toți pasagerii s-au ales cu multiple traumatisme, fiind preluați de un echipaj al AMU și transportați la Spitalul Raional Edineț. Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
La moment polițiștii întreprind măsurile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.
Cmentariile sunt închise