(video) Mat Watson a testat în sfârșit Dacia Spring Extreme, iar concluzia surprinde

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Aflat la Paris cu ocazia lansării unui nou model, nu vă spunem care pentru că și noi vom fi acolo, cunoscutul jurnalist britanic Mat Watson de la carwow a închiriat o Dacia Spring și a și filmat-o.

După ce a testat mai multe modele din gama Dacia, precum Duster, Jogger și Sandero, lui Mat Watson îi lipsea din portofoliu electromobilul Spring. Chiar dacă acest vehicul s-a vândut în peste 120.000 de exemplare și este livrat în toată Europa, el nu a găsit timp și pentru acesta.

Mat Watson siDacia Spring

Probabil era ocupat să obțină un timp de accelerație record cu McMurtry Speirling. Dar a venit și rândul lui Spring. De data aceasta, el a închiriat mașina pentru a se deplasa prin capitala Franței, Paris.

Primul lucru pe care l-a remarcat după ce s-a urcat la bordul mașinii a fost calitatea materialelor. Oricine a urcat sau a condus o Dacia Spring poate confirma că materialele plastice nu sunt tocmai calitative.

Dar poate că Mat Watson are palmele mai sensibile pentru că spunea că volanul aproape că-i exfoliază pielea. O altă remarcă a fost că toate suprafețele de plastic de pe bord și portiere sunt tari. Așa e!

Dacia Spring cu Mat Watson

Partea interesantă este că Dacia Spring Extreme testată de el avea tapițerie din piele ecologică. Acest material este folosit în multe vehicule, dar de calități diferite. În cazul modelului românesc putem fi cu toții de acord cu jurnalistul englez.

Acel material seamănă mai mult a mușama, doar că are un grad de elasticitate mai ridicat. Oricum, este ideal pentru a menține curățenia în vehicul.

Mat Watson si Dacia Spring

Tabla ca pelicula

O remarcă binemeritată a fost referitoare la caroseria mașinii. Chiar dacă nu s-a exprimat la felul în care arată hatchbackul românesc, a avut câteva remarci despre grosimea tablei. A denumit-o ”tinfoil” ceea ce în traducere liberă ar fi peliculă de metal.

Zgomotele produse la închidere de portiere sau de hayon sunt relevante. Lipsa izolațiilor fonice fac ca orice element de caroserie să emită un sunet de tablă goală.

Dacia Spring

Desigur, spațiul într-un vehicul de 3.7 metri nu poate fi la fel de generos ca într-un Tesla Cybertruck. Despre pickup-ul electric era nemulțumit că nu-i putea șterge praful de sub parbriz. În cazul micii mașini românești este că nu prea are loc în pe bancheta din spate. Dar în schimb a apreciat pozitiv spațiul pentru picioare.

O altă surpriză plăcută pentru el a fost volumul portbagajului, care este mai mare decât la Opel Corsa-e. Probabil că nici noua Lancia Ypsilon care a devenit un hatchback premium de clasă mică nu va străluci la acest capitol.

Accelerație mai domoală

Ca și timpi de accelerare, se știe că Dacia Spring cu greu poate depăși alte vehicule de pe șosea. Dar adevărul este că la utilizarea în orașe nici nu este nevoie de timpi de demaraj stil supercar.

Dacia Spring

După cum observa, masa proprie a mașinii chiar dacă este un avantaj la eficiență nu o ajută pe autostradă. Orice curent de aer lateral provenit de la camioane o poate afecta.

Caliteatea se reflectă în preț

Desigur, după cum remarca și Mat Watson, electromobilul românesc este foarte ieftin pentru categoria sa. O mașină care chiar dacă nu se încarcă repede și nu are autonomie mare, te duce din A în B. Are chiar și aer condiționat și patru geamuri acționate electric. Pe scurt, primești mai mult decât plătești.

Un alt avantaj este valoarea de depreciere. Așa că, la final, concluzia a fost că mașina merită cumpărată. Doar că mai degrabă ar achiziționa un Renault Zoe de un an vechime decât o Dacia Spring.

Mat Watson si Dacia Spring

În contextul în care Hyundai pregătește un concurent pentru Dacia Spring, producătorul român va trebui să revizuiască sau să înlocuiască electromobilul său. Altfel, în ciuda prețului scăzut, vânzările vor stagna.

Cmentariile sunt închise