(foto) Recunoşti modelul? În octombrie 1972, în centrul Chişinăului, a fost imortalizat un muscle car american

Descoperire inedită pe o fotografie veche care datează de acum aproximativ jumătate de secol. Aceasta a fost realizată la 8 octombrie 1972 de pe clădirea Primăriei, arătând practic tot tronsonul bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt (pe atunci numit Lenin), între străzile Puşkin şi Eminescu.

Imaginea arată trafic, pietoni, ce faţadă avea înainte centrul comercial Gemenii, dar şi clădirea Oficiului Poştal central, însă mai neobişnuită este identificarea în cadru a unui automobil american – o adevărată raritate pe atunci prin tot spaţiul sovietic!

Cine să-l fi condus şi cui aparţinea este un mister! Există diverse opinii în spaţiul online, precum că stăpânul acestui automobil putea fi un om care a lucrat peste hotare, un membru al corpului diplomatic străin în URSS, o vedetă sau un turist. O altă versiune este că a fost adusă pentru careva filmări la studioul Moldova-Film.

Cât priveşte automobilul, ţinem să credem că este un Mercury Cougar, un produs al diviziei Ford – Mercury (poziţionat între Ford şi Lincoln) – care a început să fie construit din 1967 şi până în 2002 a existat într-un număr total de opt generaţii. Maşina din imagine face parte din prima şi era un omolog al celebrului Ford Mustang, însă ceva mai premium (foloseau acelaşi şasiu, însă Cougar avea un ampatament mai lung).

Modelul din această generaţie a fost produs până în 1970 într-un număr de aproximativ 440.000 de exemplare. A existat sub forma unui coupe şi a unei decapotabile, iar în dependenţă de versiune putea avea sub capotă doar motoare V8 cu volume cuprinse între 4.7 şi 7.0 litri (200-335 CP), care trimiteau puterea doar pe puntea din spate fie prin cutii de viteze manuale în trei sau patru trepte, fie prin una automată în trei rapoarte.

Exemplarul din fotografia de mai sus nu pare a fi unul de performanţă, din cauza lipsei unei prize de aer centrale pe capotă, dar şi a unui spoiler posterior peste capacul portbagajului.

Ai o altă versiune sau părere? Lasă un comentariu pe canalul nostru de Telegram sau în postarea de pe pagina de Facebook!

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/