(foto) S-a deschis “iadul” pentru şoferi pe strada Mihai Viteazul
După cum s-a planificat şi anunţat încă de la sfârşit de martie, s-a blocat un sens al podului de pe strada Mihai Viteazul. Din şase benzi au rămas disponibile doar două. Cei care se îndreaptă spre sectoarele Rîşcani sau Ciocana vor ieşi pe contrasens, acolo unde vor trebui să se mişte cu atenţie pentru că sensurile organizate sunt despărțite de simpli piloni din plastic.
Anterior ne-am întrebat cum va fi organizată şi circulaţia troleibuzelor, iar noile imagini de la faţa locului ne spun un răspuns: a fost montată o linie electrică suplimentară cam în mijlocul străzii.
Răbdați şi smeriţi-vă! Aşa se va circula până în ultima zi a lui 2023, asta dacă lucrările nu vor întârzia cumva. Iar la anul totul se va schimba invers!😖
Apropo, dacă observați, a apărut indicatorul 3.4 care interzice circulaţia autocamioanelor!
Mişcarea lentă pe podul străzii Mihai Viteazul a contribuit la generarea unor ambuteiaje infernale în această dimineaţă şi pe alte străzi.
Cmentariile sunt închise