(foto) Super-fast family! Noile Audi RS 6, RS 7 şi RS Q8 primesc de la ABT câte 700 CP, iar noul RS 4 încă până la 80

Ceea ce a început cu singuraticul Audi RS2 în 1994 și ulterior cu primul RS 4 oficial în 1999, a devenit acum o întreagă familie RS. Printre cei mai tineri membri se numără Audi RS 4 proaspăt actualizat și cele mai recente versiuni ale modelelor RS 6 și RS 7, precum și RS Q8-ul fără precedent.

ABT RS 2020 family

Deși modelele menționate tocmai au intrat pe piață, un ABT Power Performance Upgrade este deja disponibil pentru toate cele patru și este furnizat împreună cu certificarea TÜV și garanții complete. În plus, o selecție de jante din aluminiu este disponibilă la alegere de la ABT Sportsline. Pentru opțiuni interioare suplimentare, componente aerodinamice, kituri de suspensie, bare anti ruliu și alte accesorii, care vor fi disponibile mai târziu, puteţi consulta configuratorul ABT care este actualizat zilnic.

„Aștept cu nerăbdare fiecare nou model RS, pentru că seria reprezintă fără îndoială culmea sportivă a gamei Audi. Ca atare, sunt încântat să aflu cât de sus putem ridica ştacheta”, a declarat CEO-ul Hans-Jürgen Abt.

În 2020 va vedea lumina zilei şi noua ediţie limitată ABT Audi RS6-R. Mai exact, acest lucru se va întâmpla în a 17-a săptămână a anului, ceea ce ar fi una din ultimele zile ale lunii aprilie. Iată imaginile teaser ale modelului special.

ABT Audi RS6 R 2020 teaser 1

Dar până atunci, iată ce are de oferit ABT Sportsline pentru acest cvartet:

  • Pentru noul Audi RS 4 Avant facelift

Cel mai compact model dintre toate acestea este RS 4, singurul echipat cu un motor V6 de 2.9 litri. Cu 450 CP și 600 Nm de cuplu generaţi (0-100 km/h în 4.1 secunde, viteză maximă 250 sau 280 de km/h opţional), puterea mașinii de serie este mai mult decât impresionantă, cunoscând că primul RS 4 oferea 381 CP.

Cu toate acestea, prin utilizarea unei unităţi ABT Engine Control (AEC), se pot obține creșteri semnificative de putere ⇒ 510 CP şi 660 Nm de cuplu. În timp ce vitezele maxime rămân cele setate standard din uzină, timpul de acceleraţie 0-100 km/h scade până la 3.9 secunde.

AEC monitorizează constant 25 de parametri diferiți și, în combinație cu comunicarea directă între AEC și unitatea de control standard a motorului, asigură o utilizare optimă a puterii, oferind simultan o protecție maximă pentru motor.

Suplimentar, clienţii pot alege un kit ABT Power S care măreşte puterea până la 530 CP şi 680 Nm de cuplu. În plus faţă de AEC, în acest caz se mai instalează un radiator ABT watercooler kit şi o conductă de admisie de aer custom. În acest caz timpul de acceleraţie 0-100 km/h scade până la 3.8 secunde.

ABT Audi RS 4 Avant 2020 1
ABT Audi RS 4 Avant 2020 3
  • Pentru noul Audi RS 6 Avant

A-l deține este visul neîmplinit al multora, iar cei care își fac rost de unul pot fi cu adevărat fericiți – legendarul RS 6. Modelul standard este echipat cu un imens V8 ce produce 600 CP și 800 Nm, care asigură o accelerație de pe loc şi până la 100 km/h în doar 3.6 secunde. Viteza maximă este limitată standard la 250 de km/h, însă poate fi mărită opţional până la 305 km/h.

Cu toate acestea, plăcerea maximă de conducere este încă realizată. Odată cu aplicarea kitului ABT Power, V8-ul TFSI de 4.0 litri oferă un număr uimitor de 700 CP și 880 Nm de cuplu. Timpul necesar acceleraţiei 0-100 km/h scade până la 3.3 secunde!

ABT Audi RS 6 Avant 2020 1
ABT Audi RS 6 Avant 2020 3
ABT Audi RS 6 Avant 2020 5
ABT Audi RS 6 Avant 2020 7
ABT Audi RS 6 Avant 2020 9
ABT Audi RS 6 Avant 2020 11
ABT Audi RS 6 Avant 2020 13
ABT Audi RS 6 Avant 2020 15
ABT Audi RS 6 Avant 2020 17
  • Pentru noul Audi RS 7 Sportback sunt propuse exact aceleaşi modificări şi cu ele se arată aceleaşi caracteristici dinamice îmbunătăţite ca şi în cazul lui RS 6 Avant pentru că au un motor comun
ABT Audi RS 7 Sportback 2020 1
ABT Audi RS 7 Sportback 2020 3
ABT Audi RS 7 Sportback 2020 5
ABT Audi RS 7 Sportback 2020 7
ABT Audi RS 7 Sportback 2020 9
ABT Audi RS 7 Sportback 2020 11
ABT Audi RS 7 Sportback 2020 13
  • Pentru noul Audi RS Q8 sunt propuse exact aceleaşi modificări ca şi în cazul lui RS 6 Avant şi RS 7 Sportback pentru că au un motor comun. Deocamdată caracteristica dinamică îmbunătăţită nu se anunţă.
ABT Audi RS Q8 2020 0
ABT Audi RS Q8 2020 2

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/