(foto) Trafic suspendat timp de câteva săptămâni pe strada Industrială din cauza reparațiilor preliminare ale drumului
Primăria Municipiului Chișinău a informat aseară că în perioada 25 noiembrie – 13 decembrie 2023 va fi suspendat traficul rutier pe str. Industrială, în perimetrul străzilor Uzinelor și Transnistria, practic pe toată lungimea sa!
Măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de lichidare a situațiilor de avariere din str. Industrială. Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze cetățenilor pentru incomoditățile create.
Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să ocolească zona respectivă.
[embeddoc url=”https://www.chisinau.md/ro/preview_upload/275376/attached_files/6560c259a0fc6.pdf”]Pe str. Industrială sunt efectuate lucrări de reabilitare a suprafeței drumului prin metoda de reciclare la rece a asfaltului uzat, care este îmbogățit cu piatră de calcar și ciment.
Lucrările se desfășoară pe tronsonul cuprins între str. Uzinelor și str. Transnistria, restabilind o lățime de drum de 7 metri, cu două benzi de circulație. Pe unele porțiuni de drum au loc lucrări de frezare și asfaltare.
Lucrările au ca scop îmbunătățirea condițiilor de circulație, contribuind la decongestionarea traficului pe str. Uzinelor, până la începerea proiectului major de reabilitare a străzii Industrială, programat pentru anul viitor!
Cmentariile sunt închise