(foto) Tragedii nocturne. Un şofer şi-a pierdut viaţa în raionul Taraclia, un biciclist – în raionul Orhei
Aseară, în jurul orei 21:40, poliţiştii din Taraclia au fost sesizați despre producerea unui accident rutier în localitatea Tvardița. La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că un bărbat de 40 de ani, care conducea o Dacia Logan, ar fi pierdut controlul volanului şi în rezultat s-a răsturnat.
Din cauza traumatismelor suferite, șoferul a decedat la fața locului. Nu se menționează dacă purtase cuplată centura de siguranţă. Cazul este investigat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Tot aseară, în jurul orei 19:45, poliția din Orhei, a fost sesizată precum că aproape de intrarea în localitatea Peresecina s-a produs un accident rutier cu implicarea unui biciclist. Oamenii legii au stabilit că un Audi, la volanul căruia se afla o șoferiță de 29 de ani, în timpul deplasării pe traseul R6 spre municipiul Orhei, la apariția unui biciclist nu a reușit să frâneze la timp și l-a lovit.
Bărbatul traversa carosabilul din dreapta spre stânga în regiunea trecerii pietonale. În urma impactului, biciclistul în vârstă de 50 de ani a fost preluat de ambulanță, dar aproape de miezul nopţii a decedat pe patul de spital.
Cmentariile sunt închise