(foto) Un vis al celor mari şi mici. Unde, de sărbători, noul Bugatti La Voiture Noire va fi mai atractiv decât orice Pom de Crăciun

Pomi de Crăciun în fiecare centre de oraş, lumini multicolore și stele iluminate, atât de multe cât poţi vedea cu ochii – nicio regiune din Franța nu este decorată la fel de festivă în această perioadă a anului ca Alsacia. Nu numai că piețele de Crăciun din Strasbourg și Colmar sunt bine cunoscute, ci chiar și Molsheim, casa Bugatti, îşi are una proprie.

Dar în acest an, restricţiile impuse de pandemie au făcut ca autorităţile din Molsheim să-și anuleze piața de Crăciun de la Place de l’Hôtel de Ville. Iar pentru că turişti nu vor fi, dar şi în scopul de a menține un anumit nivel de sărbătoare, brandul francez a decis să revigoreze starea de spirit festiv pierdut și a venit cu un cadou special pentru locuitorii din orașul natal.

De câteva zile, chiar lângă frumos decoratul Pom de Crăciun, localnicii și trecătorii se pot minuna de prototipul lui Bugatti La Voiture Noire încuiat în siguranță într-o cutie de sticlă! Aceasta poate pretinde la titlul de cea mai scumpă decoraţie de Crăciun din lume!

La Voiture Noire va fi expus în centrul orașului Molsheim până la sfârșitul lunii martie din 2021. Este același show-car pe care am avut deosebita ocazie să-l vedem și noi în cadrul ediției din 2019 a Salonului Auto de la Geneva pentru a marca cea de-a 110-a aniversare a brandului Bugatti.

Mașina hiper sport, care a fost deja vândută pentru 11 milioane de euro (net), aduce un omagiu legendarului Type 57 SC Atlantic făcut de Jean Bugatti, care a dispărut la începutul celui de-al Doilea Război Mondial și nu a mai fost găsit niciodată.

Vezi neapărat:

https://autoblog.md/geneva-2019-noul-si-unicul-bugatti-la-voiture-noire-reportaj-video-autoblog-md/

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/